Web Analytics
scris miercuri, 10.06.2026

Mihai Coteţ l-a invitat în Argeş pe directorul unei mari companii italiene. „I-am prezentat potenţialul strategic al judeţului şi oportunităţile de colaborare”

În data de 4 iunie, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a discutat cu Alessandro Rossi, director general al companiei italiene Generale Costruzioni Ferroviarie S.p.A. (GCF), una dintre companiile europene de referință în domeniul infrastructurii feroviare, electrificării și semnalizării, cu peste 70 de ani de experiență în domeniu, cu nouă sedii în Italia și alte nouă în străinătate.

„Întrevederea a vizat oportunitățile de dezvoltare a unor parteneriate în România, în special în sectorul feroviar, alături de dezvoltatori și companii locale. Interesul companiei pentru Europa de Est și pentru piața românească reconfirmă potențialul de dezvoltare al României în domeniul infrastructurii feroviare. Am prezentat și potențialul strategic al județului Argeș, precum și oportunitățile de colaborare existente la nivel local. Totodată, i-am adresat invitația de a reveni în județul Argeș pentru continuarea dialogului și identificarea unor proiecte concrete de investiții. Astfel de întâlniri contribuie la consolidarea relațiilor economice internaționale și la deschiderea unor noi oportunități de colaborare pentru dezvoltarea infrastructurii și atragerea investițiilor în România”, a transmis Mihai Coteț.
M.S.

Citește și Senatorul Mihai Coteţ a participat la lansarea ROMDEF – Patronatul Industriei Române de Apărare

Citește și Green Energy Movement – Un proiect solar de 350,4 MW solar şi 1400 MW stocare a fost prezentat în premieră la Arges Invest

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

RO-Alert post factum la Câmpulung

Furtuna cu grindină care s-a abătut asupra Câmpulungului luni după-amiază a fost prevăzută de norii negri ce se tot adunau și de durerile de oase...