Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru persoanele și familiile afectate de incidentul produs la Galați, unde o dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, provocând pagube importante și rănirea unor persoane.

Hotărârea adoptată miercuri stabilește nivelul despăgubirilor în funcție de amploarea distrugerilor suferite de fiecare locuință. Astfel, proprietarii imobilelor distruse complet vor putea primi până la 30.000 de lei, în timp ce cei ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75% vor beneficia de 25.000 de lei.
Pentru locuințele care au suferit avarii mai reduse, de sub 75%, sprijinul financiar va fi de 15.000 de lei. În plus, persoanele evacuate în urma incidentului vor primi câte 1.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor urgente generate de situația de criză.
Executivul a prevăzut și situația în care evaluările ulterioare vor arăta că unele imobile considerate inițial parțial afectate sunt, de fapt, distruse integral. În aceste cazuri, beneficiarii vor încasa diferența necesară până la plafonul maxim de 30.000 de lei.
Acordarea sumelor va fi realizată prin Ministerul Muncii, pe baza documentațiilor întocmite de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Galați, în colaborare cu autoritățile locale și structurile pentru situații de urgență.
Fondurile vor proveni din bugetul ministerului de resort, iar valoarea totală alocată pentru acest program de sprijin poate ajunge la un milion de lei.
Între timp, autoritățile locale continuă evaluarea daunelor produse de explozia dronei și pregătesc măsuri suplimentare pentru refacerea locuințelor afectate.
Incidentul s-a produs în noaptea de 29 mai, când o dronă s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Galați. Două persoane au fost rănite, iar peste 70 de locatari au fost evacuați din motive de siguranță. O parte dintre cei rămași fără adăpost sunt găzduiți temporar în spații puse la dispoziție de administrația locală.



0 Comentarii