Fanii „tricolorilor” prezenți la meciul Georgia – România 1-1 nu au uitat de Mircea Lucescu, fostul selecționer.

Gică Hagi a bifat primul meci din cel de-al doilea său mandat la echipa națională. „Regele” a revenit la prima reprezentativă cu un 1-1, în deplasare, cu Georgia. Suporterii români prezenți la meciul de la Tbilisi au oferite momente deosebite, chiar dacă partida nu a avut nicio miză. Numele regretatului Mircea Lucescu, fostul selecționer, a fost scandat de către aceștia.
Ultrașii i-au scandat numele fostului selecționer, decedat la 80 de ani, pe 7 aprilie. Ulterior, după fluierul final, fanii au strigat către jucători: „Dați-vă sufletul pentru Hagi!”. Ulterior, fanii au început să strige și numele „Regelui”, potrivit Fanatik.ro.
Suporterii români i-au pregătit un mesaj special cu ocazia debutului său pe banca tehnică a „tricolorilor”.
Aceștia au afișat un banner pe care era inscripționat textul „armânlu nu cheari”. Mesajul înseamnă, de fapt, „armânul nu piere”, făcând trimitere la originile aromâne ale selecționerului. „Regele” a revenit la prima reprezentativă după 25 de ani de la precedentul mandat, în care bifase doar 4 meciuri.
Citește și: Gică Hagi, după ce România a remizat cu Georgia: „Trebuie să ai personalitate”



0 Comentarii