Web Analytics

articol scris miercuri, 27 mai 2026

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, aflată pe locul 18 în clasamentul WTA, s-a calificat miercuri seară în turul al treilea al turneului de Grand Slam Roland Garros, după o victorie categorică în fața sportivei germane Eva Lys. Românca a dominat partida disputată la Paris și s-a impus în două seturi, cu scorul de 6-3, 6-0, într-un meci care a durat doar o oră și trei minute.

Citește și: Tricolorii și Mondialele anilor ’90: o epocă de aur pe care nu o putem uita

Sorana Cîrstea a avut un joc solid și agresiv, fiind superioară la capitolul lovituri câștigătoare, cu 16 winners față de cele 10 reușite de adversara sa. De partea cealaltă, Eva Lys, ocupanta locului 81 mondial, a comis numeroase erori neforțate, 19 la număr, comparativ cu cele 10 ale româncei.

În turul următor, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Jasmine Paolini, favorita numărul 13 a turneului, și Solana Sierra. Cap de serie numărul 18 la actuala ediție, Sorana revine cu succes la competiția pariziană, după ce anul trecut nu a participat la Roland Garros. Prin calificarea în turul al treilea, sportiva din România și-a asigurat un premiu de 187.000 de euro și 130 de puncte WTA.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiile din Franța amenință fabrici de rachete și centre pentru apărare.

Ministerul francez al Apărării a anunțat că „experți și mijloace sunt mobilizate pentru protejarea amplasamentelor industriale” amenințate de incendiile care […] Citește!

Câmpulung Muscel. Ziua Armatei Române, la Mausoleul Mateiaș

Duminică, 25 octombrie 2026, a fost sărbătorită Armata României în toată țara, inclusiv, la Mausoleul Mateiaș, alături de primarul Câmpulungului, […] Citește!

Femeia de 26 de ani din Corbi, plecată cu cei trei copii, a fost găsită în județul Brașov

Femeia în vârstă de 26 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul din comuna Corbi, județul Argeș, împreună […] Citește!

Români condamnați în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Liderul rețelei a primit 25 de ani de închisoare

Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Marea Britanie […] Citește!

Focul lui Sumedru, la Ștefănești: „Suntem o comunitate unită și mândră de rădăcinile ei”

Tradiția Focului lui Sumedru a adus laolaltă comunitatea din Ștefănești. Duminică seara, primarul Nicolae Velcea a aprins focul și a […] Citește!

România, pe locul doi în UE la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare. Comisia Europeană propune controale preventive mai accesibile

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, unde mortalitatea asociată acestor afecțiuni este mult peste media Uniunii Europene. […] Citește!

Gheorghe Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Selecționerul României, Gheorghe Hagi, a anunțat lista preliminară a stranierilor luați în calcul pentru ultimele două meciuri ale naționalei din […] Citește!

Pitești. Minor de la un centru familial, căutat de poliție. L-ați văzut?

Polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești au fost sesizați duminică, 25 octombrie,că minorul BURULEA DARIUS-MARIUS, în vârstăde 16 ani, a […] Citește!

Șapte femei îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de infracțiuni sexuale. O studentă ar fi renunțat la facultate după două violuri reclamate

Șapte femei apar ca victime în dosarul în care Alexandru Ionuț Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și […] Citește!

Pitești. Onoare Armatei României, de ziua ei. Gentea: „Suntem recunoscători”

Reprezentanți la vârf ai administrației județene și locale, în frunte cu prefectul Sebastian Nedelcu și cu primarul Cristian Gentea, au […] Citește!

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a […] Citește!

Salvați în ultima clipă din Munții Maramureșului: Doi ucraineni, recuperați noaptea de salvamontiști după ce au trecut granița

O intervenție dificilă, desfășurată pe timpul nopții în Munții Maramureșului, s-a încheiat cu salvarea a doi cetățeni ucraineni care trecuseră […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete