În epoca modernă, doar o revistă literară este cea care poate întreţine o viaţă literară vie, permiţând dialogul între scriitori, iniţiind curente noi literare, publicând creaţii originale, coagulând diverse forţe, generaţii şi ideologii literare, contribuind la lansarea şi consacrarea unor scriitori. Istoria literară română este încă datoare faţă de cele 2680 de publicaţii culturale editate în perioada 1790-2000, judecând dimpreună cu I. Hangiu, întrucât un număr infim au beneficiat, până anul acesta (2024), de monografii critice adecvate.
Şi nu vorbim de reviste efemere, de ,,foiţe’’ obscure, precum „Mioriţa” din Ploieşti, „Poem” din Turnu Măgurele ori „Speranţa” din Bucureşti, ci dintre cele mai importante. Spre exemplu, revista „Literatorul” a lui Alexandru Macedonski nu şi-a găsit istoricul literar ori bibliograful interesat. Nici „Bilete de papagal”, a lui Tudor Arghezi. Nici „Viaţa românească”. Nici „România literară”. Nici „Familia”. Nici „Secolul 20”. Nici „Argeș”, încă. Dar cine să mai petreacă, precum mărturiseşte I. Hangiu că a lucrat la dicţionarul său apărut în trei ediţii, ,,aproape cinci decenii de cercetări în biblioteci, arhive şi colecţii particulare’’?
La 1 iunie 1966, ieşea de sub tipar „Argeş”, având şi sprijinul necesar al autorităţilor (obligatoriu), acceptându-se şi subtitlul de ,,revistă politică, socială, culturală editată de către Comitetul judeţean pentru cultură şi artă Argeş”. Din primul colectiv redacţional făceau parte: Baruţu Arghezi, Dan Biţică, ing. C. Budan, Al. Cerna-Rădulescu (secretar general de redacţie), Şerban Cioculescu, Mihail Diaconescu (redactor-şef), arh. V. Manu, Augustin Z.N. Pop, Gh. Stănculescu, Gabriel Ţepelea, ing. Nicolae Ţivilea. Adresa revistei – str. Justiţiei nr. 6.
Nimeni nu a bănuit atunci că revista „Argeş” a avut parte, de-a lungul anilor, de o zbuciumată viaţă internă, cu numeroase mişcări tectonice, cu plecări şi reveniri ale unor redactori, cu lupte subterane între scriitorii localnici şi cei veniţi din Bucureşti, cu reclamaţii la Partid şi cu multe note informative. Într-un rând s-a ajuns şi în instanţă, pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă pentru… lipsă de talent (al lui Marin Ioniță, scriitorul dându-l în judecată pe Tomozei și câștigând). Munca unui istoric literar interesat de revista „Argeş” este dificilă şi din alt punct de vedere. La revistă au lucrat ca redactori şi unii scriitori care nu au figurat niciodată în caseta redacţională! Precum Ileana Mălăncioiu, Romulus Rusan, Elisabeta Novac ş.a.
Din luna martie 1968, în redacţie mai apar: Toma Biolan, Doru Moţoc, ing. Gh. Marinescu, Ion Todor, ca şi un nou secretar de redacţie: Ion Popovici. În vara anului 1969, Mihail Diaconescu pleacă să predea în Germania, cu o bursă, conducerea revistei fiind preluată, neoficial, de Ion Popovici. Din august, prezentarea grafică şi macheta sunt realizate de Mihai Golescu. Numărul pe luna octombrie apare fără casetă redacţională şi fără redactorul-şef Mihail Diaconescu!
Au fost discuţii aprinse în interior, fiind acuzată improvizaţia. Aşa s-a ajuns la soluţia Tomozei, solicitat de Dan Rotaru. În mod neaşteptat pentru acele vremuri, pe ultima pagină a numărului din octombrie, cu litere de-o şchioapă, se anunţa ,,seria nouă’’, cu o nouă formulă grafică (realizată de Vlad Muşatescu) şi suplimentul Biblioteca de poezie „Argeş” – Nichita Stănescu, „Cinci degete”.
Pe prima pagină a numărului pe noiembrie tronau numele noilor colaboratori: Al. Paleologu, Constantin Noica, Leonid Dimov, Ion Negoiţescu, Ion Caraion ş.a. Conducerea e preluată de Gh. Tomozei. Din redacţie mai fac parte: Toma Biolan, Lucian Cioată, Dan Cristea, Vasile Ghiţescu, Marin Ioniţă, Cezar Ivănescu, Corneliu Marcu, Florin Mugur (redactor-şef adjunct), Ion Popovici (secretar general de redacţie, până în luna mai, când decedează), Dan Rotaru, Vlad Muşatescu.
(va urma)
Citește și A patra ediţie a FILSTREET Piteşti
Citește și Racla cu Moaștele Sfintei Maria Magdalena ajunge la Pitești, miercuri, 20 mai
0 Comentarii