În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 4 mai, Federația Română de Handbal a anunțat punerea în vânzare a biletelor pe zile pentru Campionatul European de handbal feminin din 3-20 decembrie 2026, care va fi organizat și în România, la Cluj-Napoca și la Oradea. De asemenea, Bogdan Voina, noul președinte al FRH, a vorbit despre obiectivul naționalei feminine și despre relația cu Ovidiu Mihăilă, selecționerul tricolorelor.

Luni, 4 mai, FRH a organizat o conferință de presă la care au participat Bogdan Voina (președinte FRH), Nicolae Luca (secretar general FRH), Ovidiu Mihăilă (selecționer România), Vlad Enăchescu (general manager Eventim) și Diana Ciucă (portărița naționalei României).
Citește și: Reacții din România după ce Chivu a luat titlul cu Inter: „Îl va depăși și pe nea Mircea”
Scopul conferinței a fost anunțarea lansării etapei Day Ticket, cea în care se vor pune în vânzare bilete pe zile la EHF Euro 2026. Vlad Enăchescu a anunțat că au fost vândute până acum 1843 de abonamente în România, 911 la meciurile de la Cluj din faza preliminară.
Începând de astăzi, fanii handbalului vor putea cumpăra și bilete pe zile, în faza preliminară fiind două meciuri/zi și în faza principală fiind trei partide/zi. Prețurile pe cele 5 categorii vor fi următoarele: faza preliminară (69, 99, 130, 189, 780 lei), faza principală (79, 125, 179, 239, 988 lei).
Enăchescu și conducerea Federației Române de Handbal și-au exprimat optimismul în legătură cu vânzarea biletelor, fiind de părere că BTarena din Cluj poate să fie umplută la meciurile României.



0 Comentarii