
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești informează pacienții că vineri, 1 mai, este zi liberă și pentru angajații din sistemul medical.
În acest context, cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al unității vor fi închise, urmând să fie reluată activitatea în data de 4 mai.
„Precizăm că această zi liberă se acordă în conformitate cu prevederile legale în vigoare și ale Contractului Colectiv de Muncă. Continuitatea activității medicale la nivelul unității va fi asigurată prin serviciile de gardă și urgență (secții medicale și UPU). Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis SJU Pitești.
Citește și Autobuzele „Publitrans” – program special de 1 Mai



0 Comentarii