Criza energetică începe să se resimtă puternic în sectorul aviatic, iar Lufthansa anunță una dintre cele mai ample reduceri de capacitate din ultimii ani. Operatorul german a decis să elimine aproximativ 20.000 de zboruri pe distanțe scurte din programul său, în perioada mai–octombrie.

Decizia vine pe fondul scumpirii accelerate a kerosenului, alimentată de tensiunile din Orientul Mijlociu, care au dus la dublarea costurilor cu combustibilul. Pentru a limita pierderile, compania a început deja să reducă frecvența curselor, anulând în medie circa 120 de zboruri pe zi.
Cele mai afectate vor fi rutele considerate neprofitabile, în special cele operate din hub-urile majore din München și Frankfurt. Reprezentanții companiei au precizat că programul complet pentru sezonul de vară va fi ajustat și anunțat în perioada următoare.
Măsura vine într-un context mai larg de îngrijorare la nivel european. Oficialii din Uniunea Europeană analizează soluții pentru a preveni o eventuală criză de combustibil în aviație, după ce Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că rezervele ar putea deveni insuficiente în doar câteva săptămâni.
Printre opțiunile discutate se numără importul de combustibil alternativ din Statele Unite și relaxarea unor reguli pentru companiile aeriene, astfel încât acestea să poată alimenta mai mult în afara Europei.
În paralel, Comisia Europeană ia în calcul măsuri suplimentare, inclusiv monitorizarea strictă a stocurilor și posibila redistribuire a acestora între statele membre, în încercarea de a evita blocaje majore în transportul aerian.



0 Comentarii