Vremea a trecut de la vară la iarnă în plină primăvară. Temperaturile au scăzut cu 10 grade Celsius faţă de ieri, iar la munte a nins serios. În Transilvania, un vârtej misterios a adus furtună cu grindină, care i-a înspăimântat pe localnici.

La Sinaia, la Cota 2.000, pârtiile arată ca iarna aproape. Ninsoarea a adus un strat de zăpadă pe care turiştii ar putea schia şi de 1 mai. Ziua a început cu ninsoare deasă şi la Vatra Dornei. În câteva minute, totul era alb. Utilajele pentru deszăpezire au ieşit pe străzi la mijlocul lui aprilie, gata de lucru.
De altfel, în zonele înalte este cod galben de ninsori până mâine seară, iar primăvara a fost umbrită în toată ţara. De la 20 de grade Celsius la soare, luni, azi am avut temperaturi cu 10 grade mai mici. De joi, aceste mase de aer se retrag si vremea se va incalzi.



0 Comentarii