Web Analytics
scris duminică, 12.04.2026

Putin îi transmite Iranului că este pregătit să participe la o mediere în conflictul din Orientul Mijlociu

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică omologului său iranian, Masoud Pezeshkian, că este pregătit să participe la o mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, a anunţat Kremlinul, la scurt timp după ce negocierile de pace dintre SUA şi Iran de la Islamabad au eşuat, relatează Agerpres citând AFP.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele iranian, Putin „a subliniat că este gata să continue să faciliteze căutarea unei soluţii politice şi diplomatice la conflict şi să servească drept mediator în eforturile de a ajunge la o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Convorbirea telefonică între liderii rus şi iranian a avut loc la câteva ore după ce vicepreşedintele american JD Vance a anunţat că negocierile de pace de la Islamabad, primul contact direct la cel mai înalt nivel între SUA şi Iran din ultimii 47 de ani, s-au încheiat în zorii zilei de duminică, după 21 de ore de dialog, fără a se ajunge la un acord.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită