Web Analytics
scris duminică, 29.03.2026

Ministrul Mediului atacă frontal Romsilva: Buzoianu denunță sporuri uriașe și jocuri de culise

Tensiuni majore în sectorul silvic, după ce ministrul Mediului, Diana Buzoianu, acuză conducerea Romsilva că evită intenționat modificarea contractului colectiv de muncă. Oficialul susține că procesul de renegociere este amânat nejustificat, în condițiile în care actualul document ar conține prevederi problematice.

Potrivit ministrului, forma în vigoare a contractului include numeroase sporuri și beneficii considerate nejustificate, dar și mecanisme insuficiente de control care ar putea favoriza practici netransparente. În loc să fie revizuit, sindicatul din cadrul instituției ar fi cerut prelungirea acestuia pentru încă un an, fără modificări.

Situația a fost discutată recent în Consiliul de Administrație al regiei, unde, în locul unei decizii clare, votul a fost amânat. Reacția ministrului nu a întârziat, aceasta criticând dur lipsa unei poziții ferme și susținând că tergiversarea nu face decât să întârzie reformele necesare în administrarea pădurilor.

Diana Buzoianu a atras atenția că reprezentanții Ministerului Mediului din conducerea regiei nu ar fi acționat în acord cu mandatul primit, subliniind că aceștia ar trebui să susțină politici de gestionare sustenabilă și transparentă.

Ministrul avertizează că menținerea actualului contract, la solicitarea sindicatelor, nu reprezintă o soluție pentru modernizarea instituției, ci dimpotrivă, o frână în calea schimbărilor așteptate de ani de zile în sistemul silvic.

„De acum încolo membrii reprezentanţi ai ministerului vor fi întrebaţi, cum reprezintă, în mod real, ministerul prin voturile lor, aşa cum au primit oficial şi mandat. Mandatul nu e imperativ, dar asta nu înseamnă că pot să îşi bată joc de reforma mult aşteptată de generaţii întregi pentru această instituţie. Conform contractului lor de mandat, pe care şi l-au asumat, au obligaţia să se consulte şi să ceară puncte de vedere de la minister pe subiecte importante. Rolul lor este, conform legislaţiei şi documentelor care au stat la baza concursului pentru membrii CA, să sprijine o administrare sustenabilă a pădurilor. Prelungirea unui contract aberant, la comanda sindicatului Silva, nu reprezintă reformă, nu reprezintă un bine pentru păduri. Reprezintă laşitate. Reprezintă rea-voinţă”, a transmis Diana Buzoianu într-o postare pe Faceboook.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită