Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni de control la spaţii cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri și discoteci din judeţ.
În cele două zile amintite, personalul Inspecţiei de Prevenire a executat un număr de 7 acţiuni inopinate în localităţile Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeș.
În cadrul acestor activităţi, specialiştii în prevenire au depistat 21 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 avertismente şi 8 amenzi în valoare de 21.500 lei.
Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, deficiențe în organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, nerespectarea reglementărilor referitoare la fumat și exploatarea cu deficiențe a instalațiilor electrice.
Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş va continua şi în perioada următoare acţiunile de control atât la spaţiile cu afluenţă de persoane, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate şi instituţii) din întreg judeţul.
M.I.
0 Comentarii