Lucrările de reabilitare a străzilor din Sectorul 5 intră într-o nouă etapă. După intervențiile realizate recent în Rahova, administrația locală anunță că echipele de infrastructură se concentrează acum pe cartierul Ferentari, unde vor continua programul anual de modernizare.

Prioritatea o reprezintă repararea carosabilului degradat, în special a gropilor, iar intervențiile vor fi stabilite în funcție de sesizările primite de la cetățeni și de gravitatea situației din teren. Autoritățile spun că lucrările nu se vor limita doar la această zonă, urmând să fie extinse acolo unde apar probleme urgente.
Reprezentanții primăriei subliniază însă că nu toate străzile pot fi reparate direct de Sectorul 5, unele fiind administrate de Administrația Străzilor București. Pentru acestea, instituția locală transmite că solicită constant intervenția autorităților competente.
În același timp, locuitorii sunt încurajați să devină parte activă în proces. Problemele pot fi raportate rapid prin WhatsApp, prin trimiterea unei fotografii sau a unui clip video, însoțite de locația exactă sau de opțiunea „share location”. Sesizările sunt preluate de angajații primăriei, care trimit apoi echipele în teren.
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, afirmă că se implică direct în coordonarea lucrărilor și că obiectivul este îmbunătățirea condițiilor de trafic pentru toți locuitorii, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.



0 Comentarii