Născut la 5 noiembrie 1968, la Călinești, în județul Argeș, Jean Vlădoiu s-a remarcat prin talentul său ofensiv, fiind cunoscut pentru forța șutului, determinarea din careu și capacitatea de a finaliza fazele în momente decisive. Perioada petrecută la FC Argeș a fost una definitorie. Aici, Vlădoiu a devenit un atacant de care se fereau apărările adverse. De-a lungul carierei, a evoluat la mai multe cluburi importante din România (Steaua, Rapid Dinamo, Universitatea Craiova) și din Germania (FC Koln, Offenbach), consolidându-și reputația de atacant eficient.
Domnule Jean Vlădoiu, cum a început povestea dumneavoastră în fotbal și cum ați ajuns la FC Argeș?
– Primii mei pași în fotbal i-am făcut la Aripi Pitești. Am avut un profesor de educație fizică și sport, Florin Bârlad, la Călinești, unde eram elev, care m-a remarcat la orele sale. Ulterior m-a întrebat dacă vreau să merg la o selecție, la Aripi Pitești. Aveam 12 ani. Directorul clubului sportiv era domnul Nicolae Vameșu, îmi amintesc… Am fost admis și a doua zi, fiind de la țară, am fost nevoit să mă mut în oraș. Viața mi s-a schimbat radical. M-am mutat și cu școala. Am locuit mulți ani în cămin și pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase perioade din copilăria mea. De asemenea, am avut norocul să am un antrenor tânăr, pe domnul Gabriel Trandafirescu, ce tocmai se lăsase de fotbal și începuse să pregătească o grupă de copii. A fost primul meu antrenor și cel care m-a îndrumat să merg la FC Argeș, peste câțiva ani. Am câștigat la Aripi tot ceea ce se putea la nivel de copii și juniori. Jucam la Republicani, aveam în echipă jucători cu un an mai mari decât mine. Am avut și o perioadă tristă. La 14 ani și jumătate am suferit o dublă fractură la glezna piciorului drept. Puțini știu că eu am fost dreptaci, șutam mai bine cu piciorul drept decât cu cel stâng. După șase luni, am revenit în circuit și am ieșit golgheterul echipei. Se întâmpla în anul 1986-1987. A fost cel mai bun sezon al meu la secțiunea republicani. Am ajuns cu Aripi în semifinalele competiției și am jucat la București, împotriva echipei Sportul Studențesc. Cei de acolo m-au remarcat și și-au dorit foarte mult să mă transfere. Când a auzit domnul Trandafirescu, a luat legătura cu oficialii de la FC Argeș și m-a propus. Domnul Florin Halagian, care era antrenorul echipei din Trivale, m-a chemat la un antrenament și asta a fost. A funcționat principiul văzut, plăcut, luat! Am plecat, a doua zi, în cantonament cu FC Argeș, la Bușteni. Erau nume colosale în angrenajul echipei de atunci, Stancu, Speriatu, Marin Radu II etc. Așa a început aventura mea la FC Argeș. Am debutat în primul eșalon în 1987, aveam 17 ani și jumătate, jucam contra Oțelului Galați. Am învins cu 2-0 și am contribuit la marcarea celor două goluri. Dacă nu mă înșel, domnul Radu II a realizat dubla, iar eu i-am pasat la ambele goluri. Am petrecut trei ani fabuloși la FC Argeș, până în 1990, când am plecat la Steaua.
Care este primul moment important din cariera dumneavoastră pe care nu îl veți uita niciodată?
– Au fost multe, dar cel mai important moment trăit la FC Argeș a fost acela când am fost desemnat căpitanul echipei, în sezonul 1989-1990. Era antrenor regretatul Constantin Cârstea. Vă dați seama cât de mult a însemnat pentru mine să fiu căpitan al unei echipe de tradiție, care avea în componență coloși ai fotbalului românesc. Nu aveam nici 20 de ani. Mi-am dorit mult să ajung fotbalist.
„Nebunia m-a ținut în fotbal și mi-a dat forța de a reveni de fiecare dată!”
Care au fost cele mai mari provocări întâlnite în cariera de fotbalist?
– Deși nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc, cred că cele patru operații pe care le-am avut la genunchiul stâng, care m-au ținut doi ani pe tușă. După fiecare operație am stat șase luni departe de fotbal. Dar am revenit mereu mai puternic. Dacă era altul în locul meu și nu ar fi avut nebunia și dorința de a juca, se lăsa de fotbal după prima operație. După prima intervenție chirurgicală, pe care am avut-o în Belgia, mi s-a spus că ar fi bine să renunț la fotbal, însă nu am vrut să aud de așa ceva. Nebunia m-a ținut în fotbal și mi-a dat forța de a reveni de fiecare dată!
Cum l-ați descrie pe inegalabilul Florin Halagian și ce amintire legată de acesta vă vine acum în minte?
– A fost al doilea tată pentru mine, m-a debutat la 17 ani, e omul care m-a format, ca om, ca jucător. A câștigat două campionate cu FC Argeș, a fost unul dintre cei mai iubiți antrenori din fotbalul românesc. Era și extrem de exigent, dar avea un suflet mare, ne iubea enorm. Dacă nu respectai ceea ce-ți zicea, era jale. Am simțit-o pe pielea mea. La primul cantonament, la Bușteni, am jucat un amical cu tineretul echipei Steaua. M-am evidențiat și am marcat trei goluri. Însă, la un moment dat, am scăpat pe banda stângă și, în loc să-i centrez domnului Marin Radu II, care se afla într-o poziție ideală de a marca, am șutat la poartă. Domnul Halagian, fără să stea prea mult pe gânduri, m-a chemat la margine și mi-a zis așa: „Acum, fără să spui nimic, o iei pe jos și mergi direct la hotel”. Erau 5 km până la hotel, am plecat imediat. Aceea a fost o lecție de viață pe care nu o voi uita niciodată. Am reflectat asupra momentului și mi-am dat seama că a avut dreptate. Nu trebuia să fiu egoist, ci altruist. Acel gest necugetat m-a costat scump, dar am avut de învățat.
Trei defecte și trei calități ale lui Jean Vlădoiu…
– Calități: sunt sincer, corect și sufletist. În ceea ce privește defectele, sunt tipicar, foarte meticulos, spre disperarea soției mele; pun prea mult suflet, nu sunt o persoană care să fie indiferentă. Și încă un defect ar fi acela că am fost foarte impulsiv. Acum mă gândesc de două ori înainte de a jigni pe cineva…
O întâmplare haioasă din copilărie…
– Prietenii mă strigă Jean, dar în buletin mă cheamă Ion. Am căpătat apelativul acesta de la colegii de echipă de la Aripi. Eram copil și i-am luat la Călinești, acasă, să culegem fructe din livada unchiului Jean. De atunci sunt Jean Vlădoiu, nu Ion.
Cum priviți astăzi echipa FC Argeș și parcursul ei în fotbalul românesc?
– Au făcut istorie acești copii minunați, mă bucur foarte mult pentru reușitele lor. FC Argeș a rămas în sufletul meu. Când am avut acea problemă de sănătate mi-a fost alături toată lumea de acolo. Eram pe patul de spital și jucătorii au ieșit pe teren cu un banner de susținere. Mi-au dat lacrimile. Domnul primar m-a sunat, s-a interesat tot timpul de starea mea de sănătate, este un om de nota 1000. A pus mult suflet la FC Argeș, este un om de care fotbalul argeșean avea nevoie. Dacă vine la conducerea orașului un primar căruia nu-i place fotbalul, se alege praful de acel județ. Piteștiul are mare noroc cu Cristian Gentea, un om care face eforturi considerabile pentru județ. Am ajuns la alt nivel datorită acestui om. Iar parcursul echipei de până acum este fabulos. Succes, FC Argeș!
0 Comentarii