Un incendiu extins a izbucnit duminică într-o zonă împădurită din apropierea localității Lăpușel, din județul Maramureș, unde flăcările au cuprins vegetație uscată și litieră forestieră. Focul s-a manifestat în apropierea complexului „Două Veverițe”, iar autoritățile au mobilizat mai multe echipaje pentru a limita extinderea incendiului.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, cu echipaje ale Detașamentului Baia Mare și ale Secției Fărcașa. Salvatorii au trimis în teren două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a ține sub control flăcările care s-au propagat rapid prin vegetația uscată.
Pentru a sprijini operațiunea, la fața locului a fost adusă și o autospecială de mare capacitate, cu un rezervor de aproximativ 10.000 de litri de apă, echipată cu sistemul AbRoll. Intervenția este completată de un vehicul de teren tip UTV, folosit pentru a ajunge în zonele dificil accesibile din pădure.
În acțiunea de stingere s-au implicat și pompierii voluntari din comunele Lăpușel și Fărcașa, dar și angajați ai Ocolul Silvic Șomcuta Mare, pentru a limita răspândirea focului către alte suprafețe de pădure.



0 Comentarii