Procesul lui Mario Iorgulescu, în care acesta este cercetat pentru că a condus beat și dorgat și a ucis un tânăr va fi reluat parțial. Fiul lui Gino Iorgulescu, șeful LPF, este în prezent în Italia, internat într-o clinică psihiatrică, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Argeș. Prins când transporta mai multe lemne decât justifica cu acte. Ce amendă a luat
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, miercuri, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a decis trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, în dosarul în care este inculpat Iorgulescu Mario.
Potrivit hotărârii pronunțate de Completul nr. 6 AP (document de soluționare 161/2026, din 04.03.2026), instanța supremă a casat, în parte, decizia penală nr. 949/A din 12 iunie 2025 a Curții de Apel București – Secția I penală, doar în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 336 alin. (1) și (2) C.pen.), dispusă anterior ca urmare a prescripției răspunderii penale.
ÎCCJ a dispus ca instanța de apel să rejudece numai componenta legată de individualizarea pedepsei pentru această faptă, în limitele apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat. Celelalte dispoziții ale deciziei atacate au fost menținute. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar hotărârea ÎCCJ este definitivă.



0 Comentarii