Web Analytics
scris joi, 26.02.2026

Deținuții de la Mioveni au asistat la concertul violonistei Sarah Nemțanu

Deținuții de la Mioveni au asistat la concertul violonistei Sarah Nemțanu

Conducerea Penitenciarului Mioveni a integrat cultura în procesul de reabilitare a deținuților. Aceștia au asistat la un concert simfonic, joi seara, la Filarmonica Pitești.

Concertul simfonic a avut-o ca invitată specială pe violonista de renume internațional Sarah Nemțanu, iar la pupitrul dirijoral s-a aflat Alexandru Ganea.

De anul acesta, deţinuţii de la Colibași merg la Filarmonica Pitești ca să audieze piese clasice din repertoriul intern şi internaţional, printr-un partaneriat încheiat între conducerea penitenciarului de la Mioveni şi conducerea Filarmonicii Piteşti.

„Petrecerea timpului „liber” din penitenciar considerăm că trebuie să aibă integrată o puternică componentă comunitară.

Cercetările ne-au condus la o concluzie ce nu poate fi ignorată: comportamentul infracțional este un comportament învățat social. El poate fi cooptat, menținut și, evident, schimbat printr-o implicare educațională și psihosocială serioasă.

Tot studiile din domeniu ne arată că eliminarea completă a recidivei rămâne un deziderat care, cel mai probabil, nu poate fi atins niciodată, indiferent de politicile aplicate. Scopul nostru este însă să atingem acest ideal, chiar dacă literatura de specialitate ne temperează optimismul”, argumentează Penitenciarul Mioveni demersul.

Citește și Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încasat peste 20.000 de lei pentru reparații fictive la centrale termice

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită