
Ca și cum criza morală și economică nu erau destul de greu de suportat, este din zi în zi mai accentuată criza sistemului de învățământ românesc. Locuiesc de o viață nu departe de un prestigios liceu din Pitești, având posibilitatea de a-i vedea pe elevi atât când vin, cât și când chiulesc, fumează și bănănăie pe străzi în drum spre casă. La cabinet consult anual sute de elevi la vârsta pubertății și adolescenței. Aud din gura cunoștințelor care au copii sau nepoți povești despre învățământul românesc în care numărul premianților și al olimpicilor naționali sau internaționali este cu mult sub al celor care trag mâța de coadă și prafuri pe nas, fumează în draci chiar la poarta școlilor și vin îmbrăcați ca la un carnaval.
Și părinții sunt de vină că băieții vin la ore cu cercei în urechi, cu blugi flenduroși, păr vopsit în șuvițe, iar fetele cu gene false și buricul la vedere înjură cu voce tare, băgându-și p..a în gura colegilor de ambele sexe. Dar vina pricipală o poartă Ministerul Educației, care nu impune lucruri inflexibile în privința comportamentului și a felului cum vin elevii îmbrăcați la școală. Au apărut cazuri și de agresiuni fizice ale elevilor asupra profilor. Cei mici, din clasele I, II, III, IV, au ghiozdane grele, de parcă ar căra în ele pietroaie. Iar manualele alternative n-au ridicat nivelul cunoștințelor acumulate, ba chiar a crescut numărul analfabeților funcțional.
Toți au ajuns dependenți de telefoanele mobile, iar dacă-i întrebi tabla înmulțirii, adeseori se ajută tot de aceste scule diabolice. Dacă în toată devălmășia asta adăugăm faptul că, anual, la Balul Bobocilor din licee sunt preferați să întrețină antrenul Vali Vijelie sau Tzancă Uraganu, ne dăm seama spre ce ne îndreptăm în viitorul apropiat.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Corpul medical, Napoleon şi Waterloo
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Verdict prezidenţial



0 Comentarii