FC Argeș se poate lăuda cu faptul că a avut, de-a lungul anilor, generații de fotbaliști de excepție, care s-au dăruit total culorilor clubului din Trivale. Un astfel de jucător a fost Nicolae Diță, care a evoluat în tricoul echipei FC Argeș în perioadele 1996 – 2003 și 2008 – 2010.
A evoluat în 166 de meciuri și a marcat șase goluri în tricoul Argeșului.
A crescut cu visul de a juca la FC Argeș. Iar când a devenit căpitan, nu a ridicat tonul, ci standardul.
„Domnul Mihai Ianovschi a fost ca un tată pentru mine”
Cum a început drumul tău în fotbal și ce te-a motivat să continui?
– Aveam zece ani și un vecin mă tot urmărea când băteam mingea în spatele blocului din cartierul Găvana. Zilnic venea și mă întreba dacă vreau să mă ducă la FC Argeș. La un moment dat, am cedat insistențelor lui și m-am dus împreună cu Marius, fratele meu. Vecinul ne-a lăsat la poarta stadionului și ne-a spus ca eu să întreb de domnul Mihai Ianovschi, iar fratele meu să meargă la domnul Vasile Stan. Când m-a văzut Mihai Ianovschi, după prima ședință de pregătire, mi-a zis ceva ce nu voi uita niciodată: „Dacă vei fi serios și te vei ține de treabă, te asigur că vei ajunge să joci la Liga 1, chiar mai sus!”. Iată că a avut dreptate. Venea deseori la stadion și nea Lenci, tatăl dânsului. Făceam antrenamente și cu acesta. Era foarte dur, extrem de serios și meticulos. Apropo de nea Lenci, nu am cum să uit anumite momente pe care le-am petrecut împreună. Am plecat la un trial al naționalei UEFA 95, la Snagov, unde au participat jucători din toată țara. A mers și Dan Lăcustă, fostul meu coleg de la FC Argeș. Eu am stat cu nea Lenci în cameră și am primit foarte multe sfaturi care m-au ajutat în carieră.
De exemplu, dimineața, când m-am trezit, mi-a zis: „Nicule, pune mâna și mănâncă un măr pe stomacul gol și o să vezi câtă energie îți dă! Poți mânca zece ouă, dar numai un măr îți dă forță și energie!” De atunci, în fiecare dimineață, mănânc un măr. Revenind la trialul acela, nea Lenci era în comisie, împreună cu alți 9 antrenori, și ne dădeau note. Eu și Dan Lăcustă am primit de la toți antrenori note maxime, atât de bine pregătiți eram. Aveam 13-14 ani, eram la început. Am fost și căpitanul echipei UEFA 95, am foarte multe meciuri jucate acolo, peste o sută. Noi, piteștenii, eram foarte bine văzuți la națională. Ne spunea mereu domnul Mihai Ianovschi să mergem la lot și să fim cuminți, să nu furăm când intrăm în magazine; a fost ca un tată pentru mine, având în vedere faptul că eu am crescut de la 5 ani fără figură paternă în casă. Mama a rămas singură cu patru băieți, i-a fost foarte greu să ne crească dintr-un singur salariu. Diurna de 100 de dolari, pe care o luam când mergeam la lotul naţional, o aduceam întotdeauna acasă. La 14 ani am început să câștig bani și asta m-a motivat să ajung fotbalist și să nu renunț niciodată la visul meu.
Îți amintești ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați din fotbal?
– Eram la Florența, cu echipa națională, și mi-am cumpărat un tricou cu stema Samdoriei, iar ceilalți bani i-am adus acasă. Mama se bucura atât de mult când vedea cât de cumpătat sunt și mereu se emoționa când mă vedea cât de serios și cuminte sunt. Nu erau pe atunci mașini de spălat, iar mama ne spăla, mie și fratelui meu, echipamentul în cadă, zi de zi. O mai ajutam și noi, uneori. I-a fost foarte greu mamei mele, ne pregătea tuturor mâncare, ne cumpăra haine și rechizite, muncea mult, dar am făcut-o mândră de noi… Eu am pornit de jos, dar am știut ceea ce vreau și am muncit foarte mult.
„Au venit la biserică să-mi ceară autografe”
Când ai ajuns la seniorii lui FC Argeș?
– În sezonul 1993 – 1994, când era echipa în liga secundă, fiind pregătită de domnul Ion Moldovan. Ne luptam pentru promovare, iar eu mergeam și la lotul național, făceam câte trei antrenamente acolo. Am promovat cu FC Argeș, iar debutul meu pe prima scenă a fotbalului românesc a fost în sezonul 1995-1996, acasă, într-un meci contra Petrolului, scor 0-0. Am 166 de meciuri și șase goluri marcate pentru FC Argeș.
Un meci pe care ți-ai dori să-l retrăiești în tricoul echipei alb-violete…
– Indiscutabil, meciul jucat de Paște, în Ghencea, cu Marian Bondrea antrenor. Am învins cu 1-0, iar eu am marcat golul victoriei. Ne-am întors la Pitești și m-am dus la biserică, cu familia, la slujba de Înviere. Nu mai scăpam de suporteri, au venit foarte mulți să-mi ceară autografe. Dar și meciul din Cupa UEFA, de la Istanbulspor, când ne-am calificat, este de referință pentru mine. Atmosfera de acolo a fost fantastică. Nu pot uita nici jocul de acasă, cu Celta Vigo. Deși am pierdut, au fost peste 20 de mii de spectatori, erau oameni care se urcaseră și în pomi. Aveam și trupă foarte bună. La capitolul amintiri de neuitat, vă relatez ceva frumos… Când am intrat în vestiar pentru prima dată, nu aveam unde să stau. „Bandiții” Vasile Popa și Gabi Dumitru mi-au spus să mă așez pe un scaun care era liber, fără să știu că acolo stătea mereu regretatul Amărăzeanu, un băiat deosebit. Când a intrat, m-a întrebat de ce m-am așezat pe locul lui. Sfios, m-am ridicat, era normal. Dar nu s-a supărat, dimpotrivă, a râs.
Am avut un noroc fantastic, am avut colegi de elită, de la care am învățat foarte multe. Meciurile pe care le-am avut la loturile de juniori m-au ajutat enorm, deoarece mi-au dat încredere în forțele proprii. Când am ajuns la echipa de seniori a lui FC Argeș, nu am avut probleme absolut deloc. Eram curajos, aveam, ce-i drept, intrări dure la adversari, nu țineam cont de nimic. Jean Barbu, cel care avea să-mi devină naș mai târziu, le spunea mereu conducătorilor că nu poate trece în teren de mine, că sunt uluitor și foarte arțăgos. Mereu îmi spuneau colegii de echipă că sunt fiară în iarbă, dar mă transform radical după ce se termină jocul.
„Lăcătuș mă felicita mereu”
Îți amintești care a fost cel mai periculos adversar al tău?
– Cred că eu eram cel mai periculos adversar al multora… Îmi amintesc ce dueluri dure aveam cu Marius Lăcătuș, în teren, dar, după meciuri, mereu mă felicita. Mă înjura de mă rupea în teren, nu ținea cont de nimic, era fioros. După fluierul final al arbitrului, venea mereu și îmi zicea: „Bravo, puștiule, ține-o tot așa! Vei ajunge departe!”. Știți ce-mi spunea înainte de meci? „Dacă o dată vei mai intra dur, sar cu două picioare pe tine!”… Se putea întâmpla să mă rupă, dacă nu eram atent… Și cu Ionel Ganea am avut meciuri dure. Eu eram desemnat să am adversari cu viteză, mă refer la atacanți. De exemplu, Mihalcea, Bratu, Niculescu, Dănciulescu, Ion Viorel au avut viață grea cu mine. Când jucam contra lui Dinamo, înainte de meci, Dănciulescu îl suna pe Iulian Tameș și se interesa dacă joc eu, pentru că îi era frică de mine.
Primii bani câștigați la FC Argeș…
– Nu erau foarte mulți, nu mai mult de 4000 de lei, și țin minte că mi-am cumpărat parfumuri. Dar pentru a ajunge să câștig bani am făcut foarte multe sacrificii. Nea Mihai Ianovschi m-a șlefuit, să zic așa. Știți cum am învățat să lovesc bine mingea cu capul? Îmi lega de un pom o minge cu o sfoară și eu dădeau cu capul; veneam în viteză și o loveam cu putere. Am muncit mult. Și în camera făceam exerciții. Când stăteam cu Mutu în cantonament, îl puneam și pe el să facă abdomene în cameră, mereu îmi zicea că îl terorizez. Dar i-a prins bine.
Ce antrenor te-a influențat?
– Ion Moldovan, că a avut încredere în mine, m-a aruncat în luptă. Era serios, dur, trebuia să respecți ceea ce-ți zice. Mereu rămâneam după antrenamentul propriu-zis, mă pregăteam cu Fane Cioacă, preparatorul fizic, apoi mergeam în sala de forță. Dar și Florin Halagian mi-a influențat mult cariera, în bine, dânsul m-a desemnat și căpitanul echipei. Era nr. 1 la disciplină, ținea mult la acest capitol.
O amintire cu Halagian…
– Am multe, dar una haioasă vă relatez chiar acum. Am jucat la Ploiești și a ratat Bogdan Mara o ocazie monumentală, în prima repriză, iar la pauză, în vestiarul nostru, s-a dezlănțuit taifunul. A venit nea Florin să-l tragă la răspundere pe Mara și l-a alergat după masa de masaj, dar nu l-a prins… Cu Halagian nu era de joacă. Cred că a vrut să-l scuture puțin pe Mara… Am dat și noi gol în cea de-a doua repriză. Mai avea un fix domnul Halagian, cântarul. Ne cântăream în fiecare zi. Când auzeam că ne trezește la 7, înnebuneam toți. Încă una tare. Luam cântarul și-n autocar, când mergeam în deplasare, era nelipsit. Dacă aveai un kilogram în plus, îți luai amendă 100 de euro. Când intram la masă, de exemplu, mă întreba dacă sunt toți băieții prezenți, ziceai că suntem la școală. Câte doi intram la masă, era jale. Și la antrenament era la fel. Avea experiență cu carul și ne era rușine să nu respectăm ceea ce zice. Dacă nu erai serios și nu te pregăteai, nu jucai. M-a scos și pe mine din echipă. Am avut ofertă de la Dinamo, eu și Cristi Dancia, dar domnul Halagian nici nu a vrut să audă de așa ceva. Zicea că slăbește echipa… Câteva etape am stat pe bară la FC Argeș, a simțit că nu dădeam totul în timpul antrenamentelor și nu mă băga să joc. Plecase Giani Kiriță de la Dinamo și cei de acolo mă voiau pe mine.
Au fost și jucători care i-au ținut piept lui Florin Halagian?
– Da, Jean Vlădoiu. A venit de la nemți, și când a văzut că intrăm în cantonament de miercuri până sâmbătă, a turbat. Ne zicea mereu: „Colegi, nu am dormit în viața mea cât am dormit de când am venit la FC Argeș!” Somn la prânz, iar seara, la 22, era stingerea, ne lua telefoanele, era strictețe. Mereu se certau cei doi. Jean își făcea geanta și pleca, iar nea Florin Halagian venea la mine, pentru că eram căpitanul echipei, și-mi zicea că are nevoie de Vlădoiu… Se calmau spiritele, dar, după două săptămâni, se repeta povestea. Totul era din cauza somnului… Știți ce om este Jean Vlădoiu? Este senzațional!
Când a venit prima dată la FC Argeș și ne-a văzut că avem tricouri jerpelite la antrenament, ne-a echipat pe toți. A răsturnat în mijlocul vestiarului doi saci, unul era cu echipament, iar celălalt era cu ghete de fotbal. Totul era nou, de firmă. Noi eram muți de uimire și i-am zis să ni le dea să ieșim pe stradă cu ele… Erau originale și ne părea rău să le purtăm la antrenament. Nici nu a vrut să audă Jean. Ni le-a dat cu drag, dar le-am păstrat pentru ședințele de pregătire.
0 Comentarii