
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat recent o victorie în istanță a Romsilva, care a câștigat dreptul de proprietate asupra unei păduri din Bacău . „43.227 de hectare de pădure retrocedate ilegal lui Gheorghe Paltin Sturdza au fost câștigate definitiv de statul român! Felicitări juriștilor și avocaților din Romsilva pentru această reușită într-o luptă de ani de zile!”, a declarat ministra Diana Buzoianu pe Facebook.
„Prin Decizia nr. 4 din 09.02.2026, pronunțată în rejudecarea revizuirii de către Tribunalul Mureș, instanța a respins recursul și cererea de revizuire formulate de către Gheorghe Paltin Sturdza și a admis apărările Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, dispunând menținerea suprafeței de pădure în proprietatea publică a statului român și în administrarea Romsilva. Decizia este definitivă”, se arată în comunicatul transmis, marți, de Romsilva, și citat de Mediafax.ro.
Cele peste 43.000 de hectare de pădure au o valoare estimată de 300 de milioane de euro. Suprafața forestieră include trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești și face parte din fondul forestier proprietate publică a statului.
Citește și Lista operatorilor de deşeuri devine publică și obligatorie. Diana Buzoianu: „Oamenii îşi pierd ani din viaţă din cauza poluării”
Acțiunile juridice au urmărit anularea Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier în favoarea lui Gheorghe Paltin Sturdza precum și protejarea patrimoniului forestier național, în deplină conformitate cu cadrul legal în vigoare.
Dosarul a fost instrumentat de consilierii juridici ai Romsilva, atât de la nivel central, cât și de la nivelul Direcției Silvice Bacău.



0 Comentarii