Web Analytics

articol scris luni, 09 februarie 2026

Prefectul Ioana Făcăleaţă: „stare de alertă la Curtea de Argeș”

"În această seară am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ca urmare a depistării, în cursul zilei de astăzi, a bacteriei Clostridium Perfringens în apa furnizată prin rețeaua publică de distribuție din municipiul Curtea de Argeș.

Prin hotărârea CJSU s-a decis instituirea stării de alertă la nivelul municipiului Curtea de Argeș pentru o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi.

Populația va fi informată permanent cu privire la interzicerea utilizării apei din rețea pentru consum, prepararea hranei și igiena personală, până la remedierea completă a situației. Sănătatea oamenilor este prioritatea absolută, iar aceste măsuri sunt necesare pentru prevenirea oricărui risc.

Am dispus asigurarea transportului de apă potabilă în punctele de distribuție stabilite la nivelul municipiului Curtea de Argeș, precum și asigurarea cantității necesare de apă pentru funcționarea Spitalului Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia”, astfel încât siguranța pacienților să nu fie pusă în pericol. Aceste acțiuni sunt realizate cu sprijinul ISU Argeș.

Totodată, am solicitat autorităților municipale din Curtea de Argeș să asigure în continuare apă îmbuteliată pentru consum și prepararea hranei în unitățile de învățământ, precum și pentru persoanele vulnerabile și persoanele nedeplasabile.

Toate instituțiile cu atribuții în domeniu au obligația de a monitoriza permanent situația, de a interveni prompt, de a face toate eforturile necesare pentru eliminarea cauzelor care au condus la această situație, dar și pentru protejarea populației și limitarea efectelor acestui incident.

Pentru o informare rapidă și corectă a cetățenilor a fost dispusă transmiterea de mesaje RO-ALERT, astfel încât fiecare locuitor din zonele afectate să cunoască exact și la timp măsurile care trebuie respectate.

Nu în ultimul rând, am informat în această seară cu privire la situația existentă miniștrii cu atribuții de resort și am solicitat sprijin pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemelor legate de alimentarea cu apă din zona Curtea de Argeș.

Menționez că astăzi a fost adoptată și o hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Curtea de Argeș prin care autoritățile locale, în urma unei evaluări realizate împreună cu o societate autorizată, au întocmit un plan pentru remedierea situației și pentru reluarea în siguranță a furnizării apei potabile. Prin aceeași hotărâre au fost solicitate fonduri de urgență de la Guvern pentru lucrări și investiții care să contribuie la remedierea cât mai rapidă a situației.

Fac precizarea că începând de mâine, 10 februarie, ora 21:00, și până pe 11 februarie, ora 21:00, furnizarea apei va fi întreruptă pentru executarea unor lucrări la stația de tratare a apei.

Voi urmări personal evoluția situației și aplicarea măsurilor necesare până la revenirea la normal", a declarat Ioana Făcăleaţă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pastila de frumos. Pe firul istoriei „Simfoniei Lalelelor” (2)

După „revoluție”, „Simfonia Lalelelor” (S.L.) a avut parte, câte un singur an, de primarii Nicolae Olteanu (1990) și Ion Dumitrescu […] Citește!

Bolnavi şi… bolnavi. România la răscruce

Vreme trece, vreme vine și țărișoara iese din ce în ce mai mult într-un decor cenușiu, de neimaginat la începutul […] Citește!

Lecția de drept. Ascultarea minorului în procesele civile

Ascultarea copilului de catre instanta de judecata este obligatorie în  situațiile următoare: în soluționarea neînțelegerilor dintre părinți în ce privește exercițiul autorității părintești, în situația încuviințării instanței a învoielii părinților privitoare la exercitarea autorității părintești sau la luarea unei […] Citește!

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „L-am întrebat prieteneşte pe Stroe: «Costică, ce să-ţi fac eu ţie?»” (7)

Până când a mers totul astfel? - Până în anul revoluției. Și ar trebui să se știe că undeva, prin […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Prof. univ dr. Ioana Dumitru: „Copiii trebuie să înveţe că respectul nu se câştigă prin intimidare, ci prin caracter şi felul în care te raportezi la ceilalţi”

Cazurile recente de violență în mediul școlar ne obligă să privim dincolo de gestul în sine și să ne întrebăm […] Citește!

Sfatul psihologului. „În rate egale” sună a linişte

Prețul de pe etichetă este de 4.800 de lei, iar clientul tocmai a spus că i se pare mult. Vânzătorul […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Dacia nu are nevoie de vizite de protocol, ci de un Guvern care să o susţină!”

Argeșul trăiește de peste o jumătate de secol în jurul uzinei de la Mioveni. Când Dacia merge bine, merge bine […] Citește!

„Muzică şi oameni”, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 16.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, are […] Citește!

Iuvenalie se întoarce!

Luni, 26 octombrie, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții, a avut loc conferința cu tema “Astrologia și Tradiția […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și Dr. Marius […] Citește!

Ne încărcăm telefonul în fiecare zi. Dar pe noi?

Organismul nu funcţionează cu baterie infinită. În fiecare seară punem telefonul la încărcat.Facem revizia mașinii.Actualizăm calculatorul.Îngrijim lucrurile care ne sunt […] Citește!

Video. Accident în Argeș, la Stâlpeni. Mașina – pe parapet

Un eveniment rutier spectaculos a avut loc miercuri, 28 octombrie, în Argeș. Potrivit celor de la ISU Argeș, un autoturism […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Pastila de frumos. Pe firul istoriei „Simfoniei Lalelelor” (2)

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete