Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a anunţat că, marţi, 10 februarie 2026, va fi grevă de avertisment, timp de două ore, în peste 1.500 de primării de comune din ţară, în timp ce edilii vor participa la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor. La şedinţa care va avea loc la Palatul Parlamentului este aşteptat şi premierul Bolojan.

Citește și VIDEO. Prinși cu ATV-urile în pădure. Cât trebuie să scoată din buzunar
„Este revoltă în administrația locală, din cauza planului Guvernului Bolojan privind reforma în administrația locală și centrală”, au scris pe Facebook reprezentanţii Sindicatului FORUM din Administrația publică.
„Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, a anunțat că marți, 10 februarie, va fi declanșată o grevă de avertisment în 1582 de comune, care va avea loc între orele 10.00 și 12.00.
De asemenea, tot marți, de la ora 10.00, are loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor, care va fi organizată la Palatul Parlamentului. La acest eveniment ar urma să vină și premierul Ilie Bolojan, care va sta de vorbă cu primarii nemulțumiți.
Recent, plenul Asociației Comunelor din România a decis, în unanimitate, să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei cu privire la reforma administrației locale din România. Astfel, asociația va trimite sesizarea în zilele ce urmează.” – se mai arată în comunicatul organizaţiei.



0 Comentarii