„Sper ca publicul să rămână cu povestea umană din spate: cu dilema unui om pus între datorie și iubire, între misiune și conștiință”
Părinții Oliviei sunt cadre didactice din comuna Călinești, iar în film joacă și actrița Mădălina Bellariu Ion, absolventă a Colegiului „Ion C. Brătianu” din Pitești
„That March”, cel mai nou film regizat de Iura Luncașu, bazat pe romanul omonim scris de argeșeanca Olivia Odăianu, va intra în cinematografe din 4 martie. Un film de spionaj, în rolurile principale fiind piteșteanca Mădălina Bellariu Ion (absolventă a Colegiului Național „Ion C. Brătianu”, cunoscută și din serialul „The Young Pope”) și Eduard Trică, actor cu experiență internațională în film, televiziune și teatru.
Noul thriller româno-spaniol a fost filmat în 24 de zile, la Cluj-Napoca și la impunătoarea fortăreață Castell de Peñíscola din Spania și reunește o distribuție internațională: Esther Acebo, („La Casa del Papel”), Costas Mandylor („Saw”), Luke Roberts („Game of Thrones”, „Ransom”, „Batman”) și Didi Anderson („The Hitman’s Wife” și „Ransom”).
Scriitoarea Olivia Odăianu are 38 de ani și este originară din Călinești. A terminat Liceul „Zinca Golescu” din Pitești, profil de filologie bilingv, apoi Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Pitești. În prezent o puteți vedea la Metropola TV, unde este realizatoarea emisiunii „Vacanțe la bani mărunți”. A scris „Acel Martie” în 2022 și „Un singur motiv” în 2025. Primul roman a fost redactat într-un timp record de doar două luni și a stârnit interesul criticului de film Irina Margareta-Nistor și al regizorilor. În așteptarea filmului primăverii, am vorbit cu scriitoarea Olivia Odăianu despre scris, adaptarea cinematografică a cărții și numărătoarea inversă până la premieră. Așadar, vă invităm în culise!
Redactor: De unde s-a născut pasiunea pentru scris? Există vreun profesor care v-a îndrumat?
Olivia Odăianu: Pasiunea pentru scris s-a născut foarte devreme. Întotdeauna mi-a plăcut să citesc și să creez povești, încă din copilărie. Limba și literatura română a fost mereu materia mea preferată, iar apropierea de literatură a venit firesc, din familie.
Mama mea este învățătoare, iar tatăl meu – profesor de matematică, pot spune că am crescut, la propriu, printre cărți. Mama a fost primul om care m-a îndrumat, m-a încurajat să citesc mult și să-mi exprim gândurile în scris. Mai târziu, acest lucru m-a determinat să aleg profilul de filologie la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, unde mi-am consolidat această pasiune.
Nu a fost neapărat un moment decisiv sau o singură persoană care să-mi spună „vei deveni scriitoare”, ci mai degrabă un parcurs firesc, construit în timp, din plăcerea de a citi, de a observa oamenii și de a spune povești.
Care a fost ideea care a stat la baza acestui roman și cât timp v-a luat să îl scrieți?
– Ideea romanului nu a pornit de la o intrigă clară sau de la un plan prestabilit, ci de la o imagine care mi se tot repeta în minte: o femeie îmbrăcată într-o rochie roșie care își surprinde iubitul în compania altei femei. O scenă de trădare, foarte puternică emoțional, care m-a urmărit mult timp.
De la acea imagine am început să scriu. Practic, povestea s-a construit în jurul acestui moment, iar personajul principal, Anabel, a apărut foarte clar încă de la început. A fost ca și cum ea îmi cerea să-i spun povestea.
Odată ce am început să scriu, lucrurile au curs foarte intens și am reușit să finalizez romanul în aproximativ două luni.
Există elemente autobiografice sau persoane reale care v-au inspirat în crearea personajelor?
– Cred că există puțin din mine în această poveste, așa cum există și fragmente din oamenii pe care i-am întâlnit sau i-am observat de-a lungul timpului. Nu este o poveste autobiografică, însă anumite trăiri, reacții sau moduri de a privi lucrurile sunt autentice.
Îmi place să observ oamenii, dinamica dintre ei, lucrurile nespuse, iar toate acestea se regăsesc, filtrate prin imaginație, în construcția personajelor. Până la urmă, cred că fiecare roman este, într-o formă sau alta, un amestec între realitate, observație și ficțiune.
Când ați scris cartea v-ați imaginat vreodată că va prinde viață pe marele ecran?
– Da, trebuie să recunosc că da. Încă din timpul scrierii aveam în minte secvențe foarte clare, ca niște cadre care mi se derulau în fața ochilor. Vedeam povestea, pur și simplu. Am simțit de la început că este o poveste extrem de vizuală și că ar merita să fie transpusă pe ecran. Bineînțeles, mi-am dorit acest lucru și am crezut foarte mult în ea, dar a fost mai degrabă un sentiment intuitiv, nu un plan calculat.
Cine v-a contactat prima dată cu propunerea de a transforma romanul într-un film? Care a fost reacția dumneavoastră?
– De-a lungul timpului, mai mulți oameni mi-au spus că povestea are potențial cinematografic și că ar merita să fie transpusă pe ecran. Un moment important a fost atunci când doamna Irina-Margareta Nistor, critic de film, a citit romanul și a vorbit despre el, considerând că este o poveste care se pretează foarte bine unei adaptări cinematografice. Ea a fost cea care m-a pus în legătură cu regizorul Iura Luncașu, recomandându-i să citească această poveste. Ulterior, au existat mai multe propuneri din partea unor regizori, însă alegerea mea a fost Iura Luncașu, pentru că am simțit că înțelege cel mai bine universul poveștii și personajele.
Citește și Exclusiv. Cum arată biserica de la Cerbu la un an de la incendiul din ziua de Crăciun
Cum a fost colaborarea cu regizorul? Ați fost implicată în procesul de scriere a scenariului sau în alegerea distribuției?
– Colaborarea cu Iura Luncașu a fost una foarte frumoasă și firească. Ne-am înțeles foarte bine în privința viziunii și a modului în care ne-am dorit să transpunem povestea pe ecran. Am scris scenariul filmului împreună, iar acest lucru a ajutat mult la păstrarea esenței romanului.
În ceea ce privește distribuția, Iura s-a ocupat de casting, însă ne-am consultat pe parcurs și în această privință. A fost un proces echilibrat, în care fiecare și-a adus contribuția, iar lucrurile au decurs foarte natural.
Ați fost pe platourile de filmare? Care a fost sentimentul când ați văzut că personajele prind viață?
– Da, am fost pe platourile de filmare și mi-am dorit foarte mult să fiu prezentă. Pe lângă faptul că eram autoarea poveștii, am avut și rolul de script supervisor, ceea ce a însemnat să fiu foarte aproape de regizor, să urmăresc coerența scenelor, continuitatea poveștii și respectarea logicii narative.
A fost o experiență intensă și extrem de frumoasă. Să vezi cum personajele pe care le-ai creat pe hârtie prind viață, cum devin reale prin actori, decoruri și emoții. Este un sentiment greu de descris și foarte emoționant.
Se apropie premiera. Aveți emoții mai mari acum, înaintea lansării filmului, decât ați avut la lansarea cărții?
– Da, am emoții, dar sunt emoții constructive. Sunt curioasă cum va fi primit filmul de public și, în același timp, sunt conștientă că există deja așteptări, mai ales din partea cititorilor care au citit romanul și își doresc să vadă povestea pe ecran.
Nu aș spune că emoțiile sunt mai mari decât la lansarea cărții, ci diferite. Lansarea unei cărți este un moment foarte intim, în timp ce filmul este un act colectiv, rezultatul muncii unei întregi echipe. Tocmai de aceea emoțiile sunt mai complexe, dar la fel de intense.
Ce sperați ca publicul să rețină după vizionarea filmului?
– Dincolo de intriga politică și de thriller, sper ca publicul să rămână cu povestea umană din spatele ei: cu dilema unui om pus între datorie și iubire, între misiune și conștiință. Este un film despre limite și despre curajul de a spune adevărul, chiar și atunci când adevărul este dificil de înfruntat.
0 Comentarii