Romeo Lipă, inginer: „Oamenii din turnătorie erau învăţaţi cu greul, erau căliţi”

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (39)

Cristina Rousseau: – Ești absolvent de Politehnică, secția Metalurgie. Care e traseul tău profesional?

Romeo Lipă: – Repartiție guvernamentală (sună cam pompos, dar așa era!), în 1987, la Trustul de montaj utilaje chimice București – AM Pitești. Nu am apucat stagiatură și am intrat direct în „pâine” la Laboratorul de încercări și analize metalografice, apoi, până la plecarea în Dacia, am deținut funcțiile de responsabil tehnic cu sudura, șef CTC și, pentru o perioadă scurtă, inspector cu protecția muncii. În 1993 am fost primit la Dacia la Fabrica Turnate Fontă, conducător formație lucru la Cămăși cilindru din cadrul Secției Turnătorie Fontă Nodulară. Din anul 2000 am avut onoarea să lucrez în noul Departament de mediu (înființat de dl Florin Joița), ca derulator de contracte vânzare-tratare deșeuri, unde v-am avut șef pe dumneavoastră.

Cristina Rousseau: – Ai regretat venirea la Dacia?

Romeo Lipă: – La primul loc de muncă a început pioneratul în a deveni profesionist, inginer, conducător. Marea mea dezamăgire a fost programul de lucru foarte prelungit; mi-a răpit mult din timpul pe care trebuia să-l petrec cu cei dragi, în schimb am fost recompensat material, iar noi știm că, atunci când suntem tineri, banii ne lipsesc. Nu am regretat venirea la Dacia, am câștigat o parte din timpul răpit la primul loc de muncă și multe alte beneficii.

Cristina Rousseau: – Ai lucrat în sectoare grele. Cum te înțelegeai cu oamenii?

Romeo Lipă: – În turnătorie a fost foarte greu: noxe, muncă grea, trei schimburi, lipsuri în aprovizionare etc., dar eram plătit bine. Deși oamenii erau foarte duri, am fost alături de ei și s-au format legături puternice între noi, chiar prietenii. În general, situațiile grele apropie oamenii. Așa s-a întâmplat și cu mine în legătură cu colectivele pe care le-am condus.

Cristina Rousseau: – Povestește o întâmplare deosebită legată de Turnătorie?

Romeo Lipă: – Înainte de a se dărâma Turnătoria Fontă, treceam prin secții pentru a controla dacă s-au evacuat deșeurile periculoase, dacă mai sunt deșeuri feroase abandonate. Într-o secție utilajele toate erau evacuate, dar mai rămăsese intactă o încăpere care fusese a șefilor de tură. Urme de viețuire: un ibric cu zațul ultimei cafele băute aici, un săpun cu urme de praf, câteva scaune, două birouri din lemn. Și atunci mi-am spus: „Ce rămâne în urma unui om?” Cam același sentiment de deșertăciune… Dar pe lângă cele pesimiste îmi aduc aminte și de întâmplări haioase: turnătorii mă invitau adesea să mănânc câte o bucată de carne friptă direct la furnal; aveau țepușe lungi pe care înfigeau carnea tăiată în bucăți destul de mari și pe care le duceu deasupra furnalelor unde se afla fonta incandescentă. Oamenii din turnătorie erau învățați cu greul, erau căliți. Parcă era o carte rusească, „Aşa s-a călit oțelul”…

Cristina Rousseau: – Ca o caracterizare de final de interviu, spun că ești pasionat de mașini, știi foarte multe despre funcționarea lor, desfaci mașina proprie piesă cu piesă și o remontezi, bineînțeles, făcând-o să funcționeze. Ești un coleg cu mult bun-simț, un bun profesionist.

Citește și Răzvan Ivănică, biolog: „În prima parte a activităţii mele la Dacia am avut, practic, un singur şef, dar bun”

Citește și Irina Grumaţchi – chimist: „Când ne-a văzut dl. Stroe atât de mulţi chimişti, a zis că am confundat Uzina de Automobile cu o uzină chimică”