Web Analytics
scris luni, 10.11.2025

Viteza excesivă în Argeș este sancționată

În ziua de 10 noirmbrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 41 de ani, din Poienarii de Muscel, care conducea un autoturism pe DJ 738 de pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcoolul.

Viteza excesivă în Argeș este sancționată

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

Citește și Accident la Dedulești

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

De asemenea, în ziua de 10 noirmbrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 53 de ani, din Beleți-Negrești, care conducea un autoturism pe DJ 702 de pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcoolul. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea denatură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge. În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...