# Grupul Industrial Componente şi Grupul Conarg iau poziţie. „În urma atacurilor lansate de Asociația Română de Mediu 1998 (ARM) și reflectate amplu în presa locală și națională din România, ne rezervăm dreptul de a aduce clarificări și de a condamna lipsa de profesionalism și interesele meschine din spatele acestor inițiative.

Demararea lucrărilor de investiții pentru construirea de microhidrocentrale pe pârâurile Capra, Buda și Otic s-a realizat în urma întocmirii unor ample studii și proiecte care respectă strict prevederile legislației comunitare și în baza cărora am obținut avize și autorizații de la toate autoritățile competente. Documentarea tehnică a proiectului a presupus consultanță tehnică și vizite de lucru în Austria, Elveția și Germania, țări care excelează la capitolul energiei verzi. Proiectul și studiile au fost elaborate și coordonate de către Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), o instituție cu îndelungată și respectabilă tradiție în elaborarea proiectelor hidrotehnice. Atât în faza de proiectare, cât și pe durata implementării, am utilizat sisteme și proceduri de management al calităţii și de gestiune a riscurilor.
Antreprenorul general este Conarg Construct, una dintre cele mai competente firme de construcții din România și susținem cu tărie faptul că lucrările se desfășoară cu profesionalism și cu respectarea în totalitate a normelor și exigențelor de mediu. În contextul economic actual, considerăm că prin investiția pe care o facem aducem un plus de valoare economiei locale prin locurile de muncă oferite, prin taxele și impozitele vărsate la bugetele locale și nu în ultimul rând prin perspectivele create de utilizarea energiei verzi.
Având în vedere cele sus-menționate, considerăm că atacurile lansate de ONG-ul Asociația Română de Mediu 1998 și susținute de presă sunt nejustificate, nefundamentate și rău-intenționate.
Ne exprimăm rezerva în ceea ce-i privește pe “specialiștii” ARM, care fac confuzii îngrijorătoare în utilizarea noțiunilor tehnice de specialitate și care au refuzat să facă vizita în teren însoțiți de consultantul proiectului, preferând o interpretare tendențioasă și vădit eronată. Regretabil este faptul că printre acuzatori se regăsesc numele unor profesori universitari și ale unor personaje cu funcții de conducere în instituții de învățământ superior privat din România, care se pare că tocmai din cauza calității profesionale îndoielnice și-au pierdut recent acreditarea pentru cercetarea științifică. În spatele ARM 1998 se află interese private, reprezentanții sau acționarii unor firme private, dar și foști directori de mediu, care au la activ accidente ecologice cu impact la nivel european.
Ne menținem ferm punctul de vedere în privința tuturor atacurilor mediatice venite din partea diverselor organizații și instituții de presă: sunt afirmații fie rău-intenționate, fie făcute în completă necunoștință de cauză. Niciunul dintre aceste atacuri nu a avut la bază o determinare științifică și nu s-a bazat pe fapte concrete și pe elemente tehnice de specialitate: măsurători, determinări etc.
Menționăm, de asemenea, că niciuna dintre vizitele periodice de monitorizare în teren efectuate de către autoritățile locale și centrale nu a identificat nereguli în desfășurarea construcției proiectului.
România și-a asumat drept obiectiv de interes național producerea de energie din resurse regenerabile și, asemănător celorlalte țări europene, are sarcina foarte clară de creștere a energiei generate din surse hidro, eoliene, panouri solare și voltaice. La momentul de față, în țara noastră există peste 300 de proiecte similare, cu grad de ocupare de peste 70% din potențialul energetic al râurilor, majoritatea fiind derulate prin investiții străine. Enumerăm aici doar câteva dintre județele în care au început ori s-au finalizat de curând proiecte similare: Sibiu, Prahova, Maramureș, Vâlcea etc., unele dintre acestea beneficiind și de finanțare europeană. Actualmente, în Europa există 12 000 de astfel de microhidrocentrale funcționale sau în curs de execuție în aceleași condiții, fără a fi considerate amenințări la adresa ecosistemului. Un calcul elementar arată că o termocentrală clasică similară ca putere unei microhidrocentrale elimină anual în atmosferă peste 20 000 tone de CO2, motiv pentru care le adresăm mișcărilor ecologiste invitația de a realiza analize și prin prisma costurilor de oportunitate.
În altă ordine de idei, asocierea numelor noastre cu sintagma “băieți destepți din energie” este eronată și lipsită de fundament. În acest sens, nu există niciun argument care să susțină impostura noastră, afaceri cu statul sau jocuri murdare cu bani publici, ci dimpotrivă. Lucrăm în mediu privat, legal, cu profesionalism, responsabilitate și competență și nu înțelegem de ce avem nevoie de PR pentru a ne apăra împotriva acestor atacuri furibunde și nefondate venite din partea unor personaje de o competență/calitate îndoielnică.
Faptul că am căzut pradă acestei campanii denigratoare în condițiile în care numeroase proiecte asemănătoare sunt în derulare, dar stau sub “aura” investitorilor străini, ne îndreptățește să credem în existența unor interese meschine în spatele acestor atacuri. Dezastre ecologice în adevăratul sens al cuvântului, spre exemplu milioanele de metri cubi de pământ infestat și degradat prin sondele de exploatare petrolieră sau prin conductele de adâncime și magistralele învechite și degradate, haldele de steril necondiționate, iazurile de decantare etc. nu sunt astăzi obiect nici al campaniilor ecologiste, nici al dezbaterilor publice. Dimpotrivă, o investiție sub eticheta energiei verzi este pusă la zid în mod total nejustificat.
De aceea, prin intermediul acestui drept la replică, dorim să atragem atenția asupra faptului că presiunea pusă pe autoritățile publice și implicit pe inițiativele de acest fel va crea un mediu total nefavorabil dezvoltării investițiilor și asta nu numai în domeniul energiei verzi. Va produce arierate și va distruge perspectivele unei dezvoltări durabile. În ceea ce ne privește, aducem mențiunea că Grupul Industrial Componente și Grupul Conarg oferă astăzi mii de locuri de muncă și generează venituri substanțiale la bugetele locale, iar atacuri de acest fel nu ne discreditează în fața angajaților, a colaboratorilor, partenerilor și a comunităților în care ne desfășurăm activitatea.
În limitele dreptului la libera exprimare, pretindem un minimum de decență și precauție în asocierea numelor noastre și ale companiilor pe care le conducem cu abateri de la spiritul legii și posturi infracționale. În cazul în care astfel de atacuri nejustificate vor continua, ne rezervăm dreptul de a apela la justiție. De asemenea, ne exprimăm speranța că vocile adevaraților experți vor primi o reflectare publică onestă, în defavoarea auto-declaraților experți, ale căror evaluări ridică mari semne de întrebare.”
Gheorghe Badea, Grupul Industrial Componente
Valentin Vișoiu, Grupul Conarg



0 Comentarii