Vineri, 10 octombrie, AJOFM Argeș a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la Argeș Mall. 30 de agenți economici au prezentat o ofertă de 747 locuri de muncă disponibile și aproximativ 550 de persoane s-au perindat pe la standuri pentru a-și găsi jobul potrivit.
Meseriile cele mai solicitate de către angajatori sunt cele din industria auto, construcții civile și industriale, industria prelucrărilor mecanice, transporturi, servicii către populație și comerț.
Au fost oferite patru locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități (agent, curățenie, agent de securitate, operator roboți industriali), dar și patru locuri pentru persoanele refugiate din Ucraina (agent asigurări).
Ce meserii caută persoanele cu studii superioare
Pentru persoanele cu studii superioare au fost puse la dispoziție 33 de posturi vacante, majoritatea fiind destinate pentru profesia de inginer (ing. Automatiști, ing. Metalurg, ing. Calitate, ing. Tehnolog, specialist în industria materialelor etc), dar au fost solicitări și pentru manager proiect, formator, învățător, grafician etc.
45 de absolvenți și-au găsit deja loc de muncă
În urma interviurilor de angajare, 45 de tineri absolvenţi au fost selectati în vederea încadrării, iar AJOFM Argeș urmează să monitorizeze pe parcursul a 30 de zile situaţia încadrărilor în muncă prin contactarea agenţilor economici participanti.
„Prin această măsură activă de combatere a șomajului punem față în față cererea cu oferta, astfel încât accesul de piața muncii să fie cât mai ușor pentru absolvenții care se confruntă cu riscul de a nu-și găsi locuri de muncă din cauza lipsei de experiență în muncă”, a transmis AJOFM Argeș.
Citește și Video. Noutăți la Pitești în sistemul de e-ticketing
0 Comentarii