Web Analytics
scris vineri, 10.10.2025

Înotătoare prinse la furat în aeroport. Au primit o suspendare de 90 de zile

Benedetta Pilato (20 de ani) și Chiara Tarantino (22 de ani) au primit o suspendare de 90 de zile și vor rata Campionatele Europene în bazin scurt, după ce au ajuns la o înțelegere cu autoritățile italiene în urma incidentului petrecut în Singapore, imediat după Campionatele Mondiale.

Înotătoare prinse la furat în aeroport. Au primit o suspendare de 90 de zile

Federația Italiană de Natație a anunțat joi că Benedetta Pilato și Chiara Tarantino au fost suspendate pentru 90 de zile, începând cu 9 octombrie, din toate activitățile sportive și federale. Decizia a venit în urma acceptării cererii de negociere a pedepsei, în cadrul anchetei federale deschise după acuzațiile de furt formulate de autoritățile din Singapore pe 14 august.

Citește și: Fiul legendarului boxer Arturo Gatti a murit la doar 17 ani. Și el era tot boxer

Ancheta a vizat furtul unor produse cosmetice dintr-un magazin duty-free de pe aeroportul din Singapore, faptă pentru care cele două înotătoare au fost reținute temporar. Sancțiunea a fost stabilită ținând cont de atitudinea colaborativă a sportivelor, care și-au recunoscut responsabilitatea.

Federația, cu aprobarea procurorului general al CONI, a acceptat propunerea Parchetului Federal de a aplica aceeași pedeapsă ambelor înotătoare, deși fiecare a avut propria strategie de apărare. Procurorul a decis că situația lor trebuie tratată unitar, ambele fiind considerate responsabile individual.

Suspendarea este valabilă până pe 9 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că Pilato, medaliată cu bronz la Singapore la 50 m bras, și Tarantino nu vor participa la Campionatele Europene în bazin scurt, programate între 2 și 7 decembrie în Polonia. La ediția din 2023, găzduită de Otopeni, Pilato a cucerit aurul la 50 m bras și argintul la 100 m bras.

Pe durata suspendării, sportivele nu au voie să se antreneze în centre federale sau în facilități oficiale cu antrenori autorizați. Totuși, la fel ca în cazul tenismenului Jannik Sinner, ele pot merge individual la o piscină obișnuită pentru a se menține în formă.

Citește și: La ceasul amintirilor! Emil Săndoi, fostul fotbalist şi antrenor al echipei FC Argeş: „Mutu intra în conflict cu jucătorii în vârstă, fiindcă îi ridiculiza la antrenamente”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită