La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu. Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu.
În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț.
În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv[…]
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale[…]Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție[…
Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.
În ce privește decesul funcționarului public ing silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal.
Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.
În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!

„M-au pus pe lista de disponibilizări cu câteva luni înainte de termen”
Campania noastră de presă continuă, în ediția de astăzi, cu inginerul silvic Vasile Dobre, fostul șef al Ocolului Silvic Câmpulung. De remarcat faptul că niciun angajat de astăzi al Direcției Silvice Argeș nu are curaj să vorbească despre faptele care au dus la moartea ing. silvic Sever Pahonțu. Cu toate acestea, am primit semnale din interior că s-a modificat mult, în bine, comportamentul directorului Armand Chiriloiu în urma campaniei de presă a „Jurnalului de Argeș”.
Dle inginer Dobre, ați condus mulți ani Ocolul Silvic Câmpulung. L-ați cunoscut pe fostul șef al OS Vidraru, dl. Sever Pahonțu?
– Îl știam, dar mai puțin, pentru că era mai mic cu 10 ani decât mine, iar de aproape 10 ani m-am pensionat. Deci, l-am prins puțin în activitate.
Dar ați auzit despre problemele pe care le avea cu conducerea Direcției Silvice Argeș?
– Ceea ce știu este din ce am citit în presă, la dvs, în „Jurnalul de Argeș”. El a mai lucrat la Foresta, Curtea de Argeș. Când a venit la noi, la Direcția Silvică, atunci l-am cunoscut. Am aflat că s-ar trage de fel de prin Lerești.
Și ce părere aveți despre tot ceea ce i s-a întâmplat, faptul că s-a îmbolnăvit din cauza stresului și apoi a decedat?
– Eu am auzit că este bolnav chiar înainte de a muri. Am aflat de la foștii colegi de serviciu. Mi-au zis: „Sever Pahonțu e cam bolnav”. Nu aș putea să comentez cum a fost, ce a fost…
Dar ce părere aveți despre faptul că plângerile lui la Prefectură, la Consiliul Județean Argeș nu au primit niciun răspuns?
– De regulă, la orice document scris trebuie să primești un răspuns de la instituțiile statului. Cu atât mai mult cu cât s-a adresat forurilor superioare. Dacă a făcut documente și memorii, ele trebuiau înregistrate și trebuia să li se dea un răspuns. Indiferent de formă. Și noi primeam sesizări, uneori se mai întârzia cu răspunsul, din cauza lipsei de timp, pentru că erau destul de multe activități, dar oricărei probleme prezentate i se dădea o soluție. Nu știu cum au decurs lucrurile în această situație, dar un răspuns trebuia să i se dea.
Din câte știm, și dumneavoastră ați avut probleme cu conducerea care s-a instalat în 2012 la Direcția Silvică Argeș…
– Eu până în 2012 am fost șef de ocol. Nu prea erau probleme, iar după… am rămas inginer. Probleme au fost în sensul că m-au pus pe lista de disponibilizări cu câteva luni înainte de termen și am avut de ales dacă să merg în instanță sau nu. Și nu am mers în instanță. M-am pensionat. Aveam 40 de ani de activitate la Direcția Silvică Argeș. Am acceptat pentru că aveam colegi tineri și, conform contractului colectiv de muncă, ei ar fi făcut obiectul disponibilizărilor. Adică ultimul venit, primul plecat, sunt niște criterii în acest sens. Și mi-am zis că, pentru 7-8 luni de rămas în activitate, se uitau ăștia mici după mine că nu am vrut să plec la timp. Cum, de altfel, se întâmplă și acum destul de frecvent…
0 Comentarii