ASF interzice companiei DallBogg să mai subscrie contracte noi de asigurare pe teritoriul României începând cu 1 octombrie 2025.
Societatea fusese anterior restricţionată, însă doar temporar, pentru o durată de trei luni, începând cu 1 iulie 2025, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ASF.
Citește și: Doar bolnavii oncologici își vor putea lua pensia privată într-o singură tranșă
Măsura de restricţionare temporară fusese adoptată de autoritatea de supraveghere din Bulgaria, în calitate de autoritate competentă de origine, avînd în vedere că societatea era activă pe piaţa din România în regim de liberă prestare a serviciilor (Freedom of Services – FoS).
Pe durata suspendării temporare, ASF a iniţiat şi derulat, împreună cu autoritatea de supraveghere din Bulgaria şi cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), un control comun aprofundat privind activitatea societăţii DallBogg pe piaţa din România. Concluziile acestui control, corelate cu analiza conduitei societăţii pe parcursul anului 2025, au fundamentat decizia ASF de interzicere a subscrierii de noi contracte de asigurare începând cu 1 octombrie 2025.
Societatea DallBogg Life and Health AD are în continuare obligaţia de a respecta dispoziţiile legale aplicabile privind protecţia interesului general („general good provisions”), conform cadrului normativ european şi naţional.
Citește și: Hotelul din Prahova care a ars fusese închis de ISU. Două tinere au murit
0 Comentarii