Web Analytics
scris duminică, 14.09.2025

ÎPS Calinic, slujbă de sfinţire la Crucea de la Miceşti. Pomenirea Eroilor

În după-amiaza zilei de smbătă, 13 septembrie, în preziua marii sărbători Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită duminica, în comuna argeşeană Miceşti a avut loc un eveniment înălţător.

ÎPS Calinic, slujbă de sfinţire la Crucea de la Miceşti. Pomenirea Eroilor

Citeşte şi: „Ghinionistul”, la Piteşti. E comedia ta dacă eşti angajat undeva

În prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului și a unui sobor de preoți, la Biserica din Micești a fost citit acatistul Sfintei Cruci și a fost săvârşită slujba de sfințire a apei, după care s-a mers în procesiune la Crucea ridicată lângă Monumentul Eroilot.

Acolo a avut loc slujba de sfințire și Parastasul pentru eroi și pentru toți cei adormiți. Preotul Florin Păcioianu a declarat că „este un prilej de rugăciune, de comuniune și de aducere-aminte a jertfei înaintașilor noștri, pe care îi cinstim împreună, în lumina credinței și a dragostei de neam„.

Crucea închinată eroilor din localitate a fost ridicată în doar trei luni, are o înălțime de peste trei metri și a fost construită din fondurile bisericii, dar și cu contribuția substanțială a unui ctitor, Alexandru Badea – după cum a informat jurnalistul Constantin Paşol (Radio România), prezent sâmbătă la evenimentul de la Miceşti.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...