Cu o experiență solidă în fotbalul juvenil de peste 40 de ani, profesorul Mihai Georgescu șlefuiește talentele de mâine ale Clujului.
Cu toate acestea, Argeșul i-a fost prima casă și aici i-a descoperit și ajutat să-și croiască drum în fotbalul mare pe Gabi Dumitru, Lucian Marinescu, Vlad Chiricheș, Răzvan Raț, Constantin Gâlcă, Ciprian Tănasă, Vasile Maftei și mulți alții. Șlefuitorul de talente Mihai Georgescu a descoperit peste 60 de fotbaliști care au evoluat pe prima scenă a fotbalului românesc. Dar a îndeplinit și alte funcții în fotbalul argeșean: a fost președintele clubului din Trivale, a pregătit inclusiv echipele de tineret, respectiv seniori ale clubului piteștean. Mihai Georgescu, fostul cadru didactic al Școlii „Mihai Eminescu” Pitești și unul dintre inițiatorii proiectului ,,Aripi”, și-a amintit de perioada petrecută la Pitești, dar şi de inegalabilul Nicolae Dobrin, de care l-a legat o prietenie strânsă,
„Dobrin era emblema centrului”
Domnule profesor, cât de mult a însemnat pentru dumneavoastră Nicolae Dobrin?
– Enorm! Dar nu numai el, ci și FC Argeș. Am sute de amintiri cu Dobrin, pe care-l cunosc de la 12-13 ani, jucam împreună fotbal pe maidan. Am lucrat și cu Gicu, la Școala de Fotbal ”Nicolae Dobrin”, de la înființare, din 1996, timp de 8 ani. Am fost aproape zi de zi cu magicianul și pot spune că l-am cunoscut foarte bine. Victor Jigman era finanțatorul școlii, Dobrin era imaginea, emblema centrului, iar eu și Dan Didiță ne ocupam de pregătirea copiilor.
Am format generația aceea strălucită, din care au făcut parte, printre alții, Răzvan Raț, Vasile Maftei, Ciprian Tănasă și Stelian Stancu.
Ceea ce am descoperit la „Gâscanul”, încetul cu încetul, deși am avut o serie de contre, dar doar din punct de vedere profesional, a fost ceva aparte. Ne-am mai certat, recunosc, ca foarte buni prieteni. Aveam opinii diferite, motivele erau strict de factură profesională, nu ne certam pe pantofi sau pe cămăși. Eu aveam foarte mare experiență în domeniu. El se mai enerva pentru că nu-i dădeam dreptate mereu și pleca nervos. Știți ce era nostim? Ne despărțeam certați, iar peste 3-4 ore mă suna și-mi spunea: „Mihai, m-am gândit mai bine, te rog să procedezi exact cum vrei tu, că este mai bine ca tine!”. De multe ori ne sincronizam, colaboram foarte bine. Gicu recunoștea că este bine ceea ce spun, vorbea de pe poziția omului obișnuit, nu a regelui, el fiind monumentul Piteștiului, idolul tuturor!
Dumneavoastră l-ați cunoscut nu numai pe fotbalistul, ci și pe omul Nicolae Dobrin…
– Exact, dar referitor la acest aspect, vreau să vă relatez un episod special despre un om cu totul și cu totul special! Peste câteva zile urma să fie Paștele și i-am sugerat să le dăm angajaților câte o primă de 100 de lei. Când mi-a auzit propunerea, a luat foc. „Stăm prost cu finanțele, nici să nu te gândești, doar 50 de lei le dăm! Știi bine că bugetul este mic la noi, aici, la școală”, mi-a zis Dobrin. A plecat acasă, iar peste câteva ore, trei sau patru, m-a sunat rugându-mă să vorbesc cu doamna contabilă să treacă o primă de 100 de lei pentru fiecare angajat al centrului. S-a consultat și cu soția sa, iar eu sunt sigur că doamna Gica i-a spus că e prea mică suma. Ce spune asta? Că sub masca aceea de om dur se ascundea un suflet bun și echilibrat. Bunătatea era o altă calitate a lui Nicolae Dobrin, era un om extrem de sufletist. Când l-am pierdut pe Gicu Dobrin, s-a rupt ceva în mine. Nu am regretat pierderea fotbalistului, ci a omului Dobrin. M-a impresionat mult. Puțini sunt în Pitești cei care să-l fi descoperit pe Dobrin, acel om extraordinar. Și Gica i-a fost credincioasă până în pânzele albe, deși el a făcut multe năzdrăvănii. Dar ea a rămas lângă el mereu, tocmai pentru că i-a descoperit latura sensibilă, umană.
„Leonte Ianovschi a fost cel mai valoros antrenor de juniori din țară”
În perioada 1993 – 1996, dumneavoastră ați condus și destinele clubului FC Argeș!
– M-am bucurat foarte mult. FC Argeș a reprezentat mereu un club important în fotbalul românesc. Să ne uităm în trecutul îndepărtat, la cele două titluri obținute de FC Argeș, în sezoanele 1971 – 1972 și 1978 – 1979, și vă rog să priviți componența celor două loturi. Ce jucători fantastici erau atunci! Aproape toți erau formați de inegalabilul Leonte Ianovschi, pe care l-am prins și eu în activitate și de la care am învățat lucruri de mare valoare. Sunt multe secrete ale meseriei de antrenor, iar nea Lenci le știa foarte bine. Punea preț pe volumul de muncă al juniorilor, care trebuia să fie foarte mare. Din punctul meu de vedere, Leonte Ianovschi a fost cel mai valoros antrenor de juniori din țară. Au mai fost și alții, dar dânsul a fost cel bun. A promovat peste o sută de jucători în primul eșalon, an de an scotea fotbaliști pe bandă rulantă. Avea ochiul format, acesta este un dar de la Dumnezeu și nu oricine îl are. Și eu pot spune că am acest dar. La 15-16 ani ai copilului, îl citesc, văd ce capacitate de efort are, de exemplu.
Când vă uitați acum la fotbalul argeșean, ce vedeți?
– Sufăr mult. La FC Argeş am lucrat 8 ani, am fost nu doar președinte al clubului, ci, la un moment dat, antrenorul echipei de tineret, apoi al formației de seniori. Sufletește, sunt foarte legat de FC Argeș. Din păcate, în ultimii 10-15 ani de existență a clubului, eu nu mă regăsesc. De ce spun aceste lucruri? FC Argeș a fost o uzină, o fabrică de fotbaliști de mare valoare, dar …
Clubul FC Argeș a avut sincope, a retrogradat de vreo două ori, în ultimii ani, în liga secundă. Pe vremuri, Argeșul meu drag trăia prin jucătorii crescuți de club, nu prin jucătorii aduși din o mie de zări. Echipa de aur a Argeșului a bătut-o pe Real Madrid, să nu uităm, datorită talentelor crescute la Centrul de copii și juniori de la Pitești. Iar mentorul tuturor acelor jucători a fost Leonte Ianovschi, le-a dat strălucire.
„Piteștiul are o istorie fotbalistică frumoasă”
Dar și dumneavoastră ați descoperit o serie de jucători de valoare…
– Da, în altă perioadă, dar nu doar eu am descoperit talente. Au mai fost Gabi Trandafirescu, Mihai Ianovschi, Laurențiu Iordache, Nicolae Vameșu…Am fost o echipă. Personal, eu am dat peste 70 de jucători primului eșalon fotbalistic al țării și 14 echipei naționale de seniori; Raț, Vlad Chiricheș, Maftei, Bilașco sunt doar câțiva dintre ei. Noi, mă refer și la antrenorii menționați mai sus, am avut șansa să creștem sub „umbrela” unui mare antrenor de juniori, Leonte Ianovschi, cel care ne-a influențat foarte mult modul de a gândi. Mulți dintre noi am fost la Aripi Pitești, era o concurență benefică între cele două școli de fotbal, dar nu ne-am bătut joc de meserie, ci ne-am respectat-o cu sfințenie.
Aripi Pitești a dat peste 60 de jucători în Liga 1, acea școală a fost înființată de mine, de Gabriel Trandafirescu, Nicolae Vameșu și Laurențiu Iordache. Piteștiul, din punct de vedere fotbalistic, are o istorie foarte frumoasă, cu multe realizări.
Din ce cauză nu mai avem atât de multe valori autohtone?
– Una dintre marile și principalele cauze este următoarea: copiii de astăzi, din toată lumea, nu mai petrec atât de mult timp jucând fotbal, făcând mișcare. Cei din trecut veneau la antrenament, se duceau acasă, luau rapid un colț de pâine și fugeau afară, pe maidan. Leonte Ianovschi a impus niște reguli și principii, vorbea mereu despre volumul de lucru. Juniorii de astăzi nu mai au volum în contactul cu mingea, totul se rezumă la antrenamentul de bază, pleacă acasă, iau telefonul sau tableta și acolo rămân.
Știți de regula celor zece mii de ore? Este valabiă pentru orice sportiv, fie că este patinator, baschetbalist, voleibalist, pugilist sau fotbalist… Fără 10 mii de ore, nu reușești să capeți deprinderi, automatisme și abilități care să-ți permită să atingi performanța. Nu este regula lui Mihai Georgescu, ci o constatare a unor specialiști, care a apărut în literatura mondială a dezvoltării unui individ.
Un copil începe să practice un sport la 4-5 ani, de atunci trebuie să treacă peste el 10 mii de ore, dacă vrea ca între 23 și 26 de ani să atingă marea performanță. Este un adevăr științific, nu unul spus la colțul blocului. Creierul dă toate comenzile, trebuie să repeți în permanență. Cine pune acest aspect ca bază la activitatea pe care o face, acela reușește, dacă-l desconsideră, nu are nicio șansă să atingă performanța.
În perioada 1990-2000, România a avut în jur de 45-50 de fotbaliști de mare valoare, care jucau în Spania, Italia, Franța, Anglia. Acum găsim 3-4, din păcate.
De ce? Copiii români sunt talentați la fotbal, s-au născut, se nasc și se vor mai naște cu talent. Am fost campioni mondiali la handbal, volei, avem abilități pentru jocurile sportive, suntem o națiune inteligentă, avem fantezie, imaginație. Partea proastă este că nu mai au cadrul care să le permită să se dezvolte și să progreseze armonios.
Ce părere aveți despre actuala echipă FC Argeș, care evoluează în Superliga?
– Parcă sunt semne de renaștere, copiii care s-au remarcat în ultimii ani, în frunte cu Mario Tudose și Yannis Pîrvu, atenție, sunt niște „floricele” răspândite pe câmp. În perioada Leonte Ianovschi erau copii de mare valoare cu zecile. Într-un an, noi promovam 10-12 juniori de top.
De exemplu, îmi vin acum în minte două nume, frații Pană, Costel și Marian, care au fost formați de noi, la Aripi. Au ajuns și la Dinamo, dar și la echipa națională.
Revenind la actuala echipă din Pitești, am observat că are un parcurs remarcabil în noul sezon al Superligii, ceea ce mă bucură foarte mult. Bogdan Andone este un antrenor foarte bun și am încredere că lucrurile vor funcționa la fel de bine ca și până acum. Succes, băieți!
0 Comentarii