Joi, 19 iunie, la Muzeul Golești (Argeș) a avut loc conferința de presă prilejuită de începerea proiectului cu finanțare nerambursabilă „Protejarea și Reabilitarea Patrimoniului Construit”, în cadrul căruia vor fi reabilitate învelitorile a 53 de monumente tradiționale și anexe, printre care secția „Istorie”, din Ansamblul feudal, a Școlii Slobode Obștești, casele tradiționale de Maramureș, Banat, Biserica din Secția Aer liber, precum și restaurarea a 450 de metri liniari de împrejurimi.
Citește și: Olga Greceanu: Portret al artistului la tinereţe (29)
Potrivit unui comunicat al C.J. Argeș, proiectul are o valoare de aproximativ 4,5 milioane lei și este finanțat, prin programul „Timbrul Monumentelor”, de Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțat de Consiliul Județean Argeș.
Acest proiect are o importanță deosebită atât pentru procesul de conservare a patrimoniului construit din cadrul Muzeului Golești, cât și pentru infrastructura de turism a județului Argeș – se arată în comunicat.

„Este un proiect foarte important pentru noi, care se numește Protejarea și Reabilitarea Patrimoniului Construit din cadrul Muzeului Viticulturii și Pomicultorii de la Golești. Este vorba despre restaurarea a 53 de obiective din Muzeul în aer liber, în principal construcții tradiționale. Vorbim mai ales de acoperișuri, dar și de împrejmuiri.
Printre clădirile ale căror acoperișuri vor fi refăcute se numără Casa din Banat, Biserica din Drăguțești, Hanul de răscruce – un obiectiv unic în peisajul muzeal românesc, Secția de Istorie, care a suferit ultimele restaurări în 2011, după incendiu, sau Școala Sloboda Obștească” – a spus Iustin Dejanu, manager al Muzeului Golești.
(Sursa: Consiliul Județean Argeș)


0 Comentarii