Web Analytics

articol scris duminică, 15 iunie 2025

Argeş. Patru bărbaţi şi o femeie, duşi la închisoare

În ultimele zile, polițiștii de investigații criminale argeșeni au pus în aplicare cinci mandate privind executarea pedepsei cu închisoarea în patru cauze diferite.

Citeşte şi: Accident în Argeş, la Stoeneşti. S-a izbit cu maşina de un gard

Astfel, potrivit IPJ Argeş, pe 12 iunie, polițiștii din Bascov l-au dus la penitenciar pe un bărbat de 56 de ani, din Budeasa, condamnat la 4 ani de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.

De asemenea, polițiștii din Drăganu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea (3 ani şi 6 luni), emis de Tribunalul Argeș, în cazul unui bărbat de 24 de ani, din Bascov, trafic de droguri de mare risc, în forma continuată.

Tot pe 12 iunie, un bărbat de 25 de ani, din Costești, a fost dus la penitenciar ca să-şi ispăşească pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc.

Totodată, un bărbat de 38 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, a ajuns după gratii ca urmare a săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și pentru conducere fără drept. El a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare.

În aceeași zi, şi o femeie, de 58 de ani, din Ștefan cel Mare, a fost încarcerată pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunii de furt. A primit 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 15-21 iulie, șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primii sărbătoriți, pe 15 iulie, sunt farmacista Cristiana […] Citește!

Bărbat din Rociu, reținut după ce și-a bătut concubina

O ceartă în cuplu a dus la agresiuni fizice. Marți, 14 iulie, în jurul orei 13:00, o femeie de 51 […] Citește!

Un piteștean urmărit internațional a fost arestat. Unde va fi extrădat

Marți, 14 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de […] Citește!

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni face angajări

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L scoate la concurs în vederea angajării 6 posturi de îngrijitor spaţii verzi.Cerințe participare la […] Citește!

Minor din Argeș, dus în arest. Câte fapte are la activ

Marți, 14 iulie, polițiștii Secției 1 Pitești au identificat și au găsit un minor, în vârstă de de 16 ani, […] Citește!

Paramedicii SMURD din Argeș au punct de lucru temporar pe Transfăgărășan

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate […] Citește!

Noua campanie ISU: „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”

În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de […] Citește!

Anunț de mediu. SRN POWER SRL

S.R.N. POWER S.R.L., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire parc fotovoltaic ON GRID, […] Citește!

Anunț de mediu. SC BAKINA GROUP SRL

S.C. BAKINA GROUP S.R.L. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire instalație de stocare […] Citește!

Cum arată o conductă de apă veche de 50 de ani. Lucrări pe strada Nicolae Dobrin din Pitești

Autoritățile din Pitești continuă programul de înlocuire a conductelor vechi, folosind atât fonduri atrase din surse externe, cât și resurse […] Citește!

Master gratuit pentru tinerii din Mioveni! O nouă sesiune de înscriere

Începând de joi, 16 iulie 2026, se deschide platforma de înscriere pentru sesiunea a III-a de admitere la programul de […] Citește!

APADOR-CH a câștigat în primă instanță procesul cu Guvernul privind accesul la informații despre ajutoarele militare acordate Ucrainei

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a obținut o victorie în primă instanță în procesul […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!