Vinerea trecută, o mare parte dintre absolvenţii Grupului Şcolar Forestier Rucăr au dat curs invitaţiei de a fi alături de conducerea instituţiei şi de cadrele didactice la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Liceului Rucăr. Ca un scurt istoric, Liceul Rucăr a luat fiinţă în anul 1961, ca în 1973 să devină Liceul Industrial pentru Materiale de Construcţii. În 1982 s-a transformat în Liceu de Exploatare şi Industrializare a Lemnului, pentru ca în 1990 să devină ceea ce este şi astăzi: Grupul Şcolar Forestier Rucăr. Foştii elevi ai Liceului Rucăr s-au arătat plăcut impresionaţi de noua faţă a instituţiei, modernizată în ultima perioadă de timp, reapărând în amintirile tuturor momentele în care îşi scrijeleau numele pe vechile bănci din lemn sau cele legate de exigenţa unor profesori.
Zeus a mai dat o probă de neseriozitate
Odată cu împlinirea a 50 de ani de înfiinţare, la Liceul Rucăr ar fi trebuit să aibă loc şi inaugurarea unei baze sportive, inaugurare amânată de „factori politico – externi” cu întârzierea finalizării lucrării, aşa zisele „mici retuşuri” în opinia unor lucrători care-şi făceau de lucru prin zonă. Este de menţionat că firma care a executat lucrările, Zeus Piteşti, a dat vina pe timpul nefavorabil, astfel încât din programul stabilit al manifestării au lipsit inaugurarea bazei sportive şi jocurile demonstrative ale echipelor din Rucăr. Cu toate acestea, puse cap la cap lucrurile bune au fost mai multe la număr, aşa cum a fost şi deschiderea unui post de radio cu uz intern numai pentru liceu, iniţiativă ce-i aparţine consilierului local Ion Ghidan. Ioana Ştefan
0 Comentarii