O femeie din municipiul Deva a fost victima unei fraude informatice elaborate, în urma căreia a pierdut peste 57.000 de lei.
Escrocii au convins-o să-și instaleze pe telefonul mobil o aplicație de acces de la distanță, pretextând că o vor ajuta să investească în acțiuni ale unei companii cunoscute. În realitate, aceștia au folosit accesul obținut pentru a controla contul bancar al victimei, contractând în numele ei un credit și efectuând mai multe tranzacții frauduloase.
Citește și: APIA Argeş, din nou în atenţia DNA după cazurile Pană şi Delureanu
Folosind identitatea femeii, escrocii au accesat contul său bancar, au obținut un credit în numele ei și au transferat suma totală de 57.390 de lei către diferite conturi. Intervenția rapidă a polițiștilor a dus la recuperarea parțială a prejudiciului – aproximativ 40.165 de lei.
Cazul este în continuare anchetat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Hunedoara, iar autorii faptei urmează să fie identificați.
0 Comentarii