# Deşi aruncarea gunoiului în câmp a devenit sport de masă în oraş. Primarul din Costeşti, Ion Baicea, ţine să demonstreze tuturor că poate cupla sărăcia din oraş cu o împuţiciune care să mute nasul bieţilor locuitori. Mizeria din localitate este cruntă, iar în ce priveşte depozitarea gunoiului menajer sau urban, se lucrează după principiul aruncă fiecare pe unde poate. Cum vechea groapă de gunoi a fost închisă, întrucât devenise un focar de infecţie, acum la Costeşti este o veritabilă haiducie cu deşeurile menajere. Haiducie în care căpetenii sunt chiar oamenii primăriei, obişnuiţi să descarce remorci întregi de gunoaie pe unde apucă. Vă mai amintiţi poate incidentul de acum câteva săptămâni, când un locuitor a filmat cu camera de luat vederi două tractoare ale Primăriei Costeşti, cu remorcile pline de deşeuri, în plină acţiune de azvârlire a conţinutului la vechea groapă, de pe marginea drumului. Reacţia unuia dintre tractorişti în faţa camerei video a fost antologică, el dându-şi pe loc pantalonii jos, pentru a arăta că nu-i pasă defel de puturoasa afacere. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Omul care a făcut filmarea, un fost funcţionar al primăriei, a prezentat-o oficial, împreună cu o sesizare, la Garda de Mediu, organismul abilitat să pună capăt dezastrului ecologic întreţinut chiar de autorităţile locale. Dar, ce să vezi! Inspectorii Gărzii au venit, au văzut, iar apoi au început să plângă pe umărul primarului Baicea, că n-are bani, bietul, să respecte termenele din autorizaţia de mediu, c-o fi, c-o păţi. Dar bani pentru festivaluri, pentru fântâni arteziene şi alte asemenea simandicoseli electorale se găsesc cu prisosinţă. Atitudinea Gărzii de Mediu, care se face că nu vede mizeria cruntă, poate fi explicabilă câtă vreme Baicea este primar portocaliu, la fel ca şefii Gărzii, deci se verifică zicala „corb la corb nu-şi scoate ochii”. Cine pierde însă din această cumetrie instituţională sunt locuitorii din Costeşti, nevoiţi să suporte sărăcia din oraş cuplată şi cu mirosurile pestilenţiale răspândite de gunoiul aruncat în devălmăşie te miri pe unde. M. BĂDESCU
articol scris miercuri, 31 august 2011
Garda de Mediu îl cocoloşeşte pe primarul Baicea din Costeşti

Distribuie!
Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii
Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!
Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani
Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!
Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare
Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!
Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei
Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!
Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1
Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!
Expoziţie despre avioane la Câmpulung
Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!
Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat
Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!
Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări
Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!
„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!
Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația
România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!
Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova
Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!
PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă
Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii