Web Analytics
scris miercuri, 26.03.2025

Cum vine asta? Pensionarii reprezintă interesele salariaţilor în Comisia de Dialog Social

Miercuri, 26 martie, are loc Comisia de Dialog Social prezidată de noul prefect, Ioana Făcăleață, alături de care vor sta zece conducători de instituții publice ce vor răspunde întrebărilor sau problemelor ridicate de sindicaliști. Până aici, nicio problemă, ba chiar e de bine. Aruncând, însă, o privire pe noua componență a comisiei, vedem în rândul liderilor sindicali prezenți la masa negocierilor, cum ar veni, în calitate de apătători ai drepturilor salariaților, niște figuri mai vechi.

Cum vine asta? Pensionarii reprezintă interesele salariaţilor în Comisia de Dialog Social

Ca, de exemplu, doamna Cecilia Tatia, reprezentanta Cartel Alfa sau domnul Cristi Matei de la CNSLR Frăția sau… doamna Vârgă. Unde mai pui că doamna Mariana Vârgă, reprezentanta CSN Meridian, are chiar triplă calitate, cea de pensionar, șef sindical și… deputat din partea S.O.S. Deci… trei în unu, cum ar veni, spre fericirea și bunăstarea membrilor de sindicat. Tot cum ar veni. Nu o să trecem la lucruri mai grele cum ar fi legislatia internațională, respectiv Convenția 87/1948 a OIM ratificată de România și hotărârile instanțelor românești cu privire la incompatibilitatea între calitatea de lider sindical și cea de pensionar, dar întrebăm și noi: Nu ar fi bine ca în sistem să mai intre și tineri aflați încă în activitate? Întrebăm, nu dăm cu parul. În rest, vorba ceea… la vremuri noi, tot noi.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Directorul Poliţiei Locale Piteşti şi-a încrustat în marmură data retragerii

Citește și Şefa de la AFIR a declarat 320.000 lei cadouri de nuntă, iar fosta primăriţă de la Corbi nimic

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită