În speranța binelui și frumosului social, mă simt dator să aștern rândurile de mai jos, într-o perioadă de haos generalizat, dihonie socială, hipnoză colectivă. Cu dorința unui cât de mic beneficiu, pe baza cunoașterii documentelor unor drame ale trecutului. Voi relata stări de lucruri trăite efectiv în decursul celor două secole (XX-XXI) în care s-au interpus cei peste 90 ani pe care mi i-a hărăzit Dumnezeu.
Pentru tineret, în primul rând, care, căutându-și noi căi de exprimare, să fie ferit de Dumnezeu de a se înșela cu ademenirea vreuneia dintre cele două culori sau altele, nesăbuite. Stabilind titlul acestei intervenții m-am gândit să-l adopt pe cel de „dictaturi”. Dar, consultând DEX, am socotit că este mai corespunzător cel ales, de „tiranie-teroare”, acestea definind caracteristici precum stări de: groază, spaimă, frică permanentă, amenințări, intimidări, nesiguranță, îngrijorare ș.a. Într-un fel sau altul, în diferite grade, pot spune că am trecut prin majoritatea acestor stări, eu și, în special, tatăl meu, care le-a suferit efectiv.
Culpa tatălui meu. Căpătase o anume notorietate în istoria Gorjului. Ridicase trei clădiri de școală în satul natal, între care, în 1924, o școală de meserii, formând în satele sărace ale zonei primii fierari, tâmplari, croitori. Luptase pe front în prima linie tot în Primul Război Mondial. Scrisese o carte după însemnările din timpul luptelor, „Zile de zbucium și glorie”, despre care Nicolae Iorga, recenzând-o, nota: „Este aici adevăr, duioșie și talent”, recomandând-o învățământului ca untdelemn în candela patriotismului. Activ social în sărăcia satului gorjan interbelic. Devine deputat în Parlamentul României de trei ori, începând cu anul 1928. Capătă notorietate în viața publică națională. Într-o călătorie spre Iași cu trenul, este contactat de șeful „cămășilor verzi” care îi solicită adeziune. Refuză. Figurează, alături de N. Iorga, Virgil Madgearu ș.a. pe „listele negre”. Copilandru fiind, nu știam de ce, tata, adesea nu dormea acasă, ci se ascundea la socri, părinții mamei, la câțiva km!
În ce mă privește, printre altele, mi-a rămas întipărită în memorie, reamintindu-mi-o periodic, noaptea rebeliunii din 1941. M-am aflat, ca elev de școală primară la Tg. Jiu, în grupul de liceeni din satele vecine, așteptând, după vacanța de Crăciun, în gara CFR Pojogeni, trenul de la București, dinspre Filiași. Am așteptat o jumătate de noapte. La București, vărsare de sânge. Ajunși în Tg. Jiu, în miez de noapte, trecând spre gazdă cu cei 4 frați ai mei (ei - liceeni), pe lângă Școala Normală, am grăbit pasul la auzul împușcăturilor din interior. A doua zi, pe o stradă alăturată Grădinii Publice – lângă „Poarta sărutului” - am descoperit două cadavre, calde încă. Ferește-ne, Doamne, de orice „trezire în conștiință” și de orice tragedii similare!
Citește și Pastila de frumos. În actualitate!
Cât privește tirania-teroarea roșie. A venit Războiul Al Doilea Mondial. L-am petrecut ca elev la Liceul Comercial din Tg. Jiu, în apropierea Coloanei Infinitului, pe lângă care treceam zilnic pe o potecă neamenajată; ironia soartei, nu știam atunci că în Lagărul deținuților politici din vecinătate viețuiau viitorii conducători ai țării! Tata, în timpul Războiului, concentrat, conducea un tren militar care alimenta armata pe front. Primul contact cu armata asiatică, pe care mi-l amintesc, imediat după ’44, la trecerea trupelor spre Berlin, este executarea unor șanțuri adânci la intrările în sat, pentru a împiedica pătrunderea grupurilor neorganizate, împinse de proprietățile atavice care aveau în vedere nu numai ceasurile…!
Alături de vechea lume politică, a apărut, treptat, cea nouă. Propagandă și de o parte și de alta. Tata a ales în continuare lupta pentru săracii satului și a considerat că în condițiile date o poate face în cadrul unei fracțiuni din Partidul Național Țărănesc, respectiv Partidul Țărănesc Anton Alexandrescu, un funcționar din domeniul comercial–bancar, aderând la Blocul Partidelor Democratice (BPD) cu însemnul - vestitul soare! La alegerile din noiembrie 1946 a fost ales deputat de Gorj, devenind vicepreședinte al Camerei Deputaților, alături de Mihail Sadoveanu – președinte. Puterea comunistă a devenit dominantă, cu toate tarele ei. În noile alegeri, din Republica Populară Română, nu mai participă. I s-a oferit funcția de Președinte al Creditului Național Agricol, instituție desființată odată cu etatizarea Băncii Naționale, în 1949. Tata s-a retras la pensie, de învățător în satul natal. Nu a trecut mult și a început o nouă campanie de „ridicări” cu duba. Urmăream orice mașină în tranzit cu speranța că nu se va opri la noi. A venit și ziua fatidică, din iunie 1952; după o percheziție formală, tata a fost condus la dubă! A muncit la „Canal”, în zona Salcia, fără multe destăinuiri, interzise de consemn. Ce știu, este că după eliberare, lunar, trebuia să se prezinte în grădina publică din Tg Jiu, pe „Aleea scaunelor” a lui Brâncuși, unde „întâlnea un tovarăș”! „Frica” a fost instaurată permanent, pentru tot restul vieții! Să ne ferească Dumnezeu și de oricare variantă a acestei dogme!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Document de interes major
0 Comentarii