Un cunoscut cântăreț de manele, care, drogat și băut, și-a răpit iubita în urmă cu doi ani, a sechestrat-o în portbagajul mașinii și a încercat să o incendieze, a fost condamnat la peste 16 ani de închisoare.
Gheorghiță Sava, cântăreț de manele, a ajuns după gratii în urmă cu exact doi ani și nu a mai fost eliberat de atunci. Procurorii susțin că, aflat sub influența alcoolului și a cocainei, a urcat la volanul mașinii iubitei sale, deși avea permisul suspendat. După o ceartă violentă, a obligat-o să intre în portbagaj și a condus până la marginea Bucureștiului, unde a încercat să incendieze autoturismul. Doar norocul a făcut ca femeia să scape cu viață: a reușit să sune la 112, iar trei agenți de poliție au găsit-o la timp.
În timpul procesului, Gheorghiță Sava și-a recunoscut faptele și a declarat că regretă ce a făcut. Tribunalul București l-a condamnat la 11 ani de închisoare pentru tentativă de omor, 4 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, 1 an pentru conducere fără permis, 2 ani pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor și 3 ani pentru distrugerea mașinii.
Situația cântărețului este însă și mai gravă. Judecătorii Tribunalului i-au reactivat o condamnare anterioară, din 2021, când primise doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru lovire și alte violențe, precum și vătămare corporală. Astfel, prima instanță a stabilit că va sta după gratii 16 ani și opt luni.
Dacă sentința Tribunalului București va fi menținută și de Curtea de Apel, artistul, în vârstă de 48 de ani, va trebui să îi plătească fostei iubite 30.000 de euro daune morale și 12.000 de euro daune materiale.
Citește și: Arhiepiscopul Tomisului, sancţionat de BOR pentru că l-a numit pe Călin Georgescu „trimisul lui Dumnezeu”
Asta-i Romania, din cauza altor persoane mor oameni direct si avand avocati pe bani multi scap cu maxim 10 ani de puscari, daca nu mai putin, iar altii cu bani mai putini pentru avocati, pentru tentativa primesc 16-20 de ani.. Nu ne mai facem bine cu oricine am avea in guvern.