Web Analytics
scris marți, 14.01.2025

Suspendarea lui Răzvan Lucescu a fost redusă

Antrenorul român a fost amendat cu suma de 15.000 de euro și a fost suspendat pe o perioadă de patru luni, ca urmare a incidentelor de la meciul cu AEK Atena.

Suspendarea lui Răzvan Lucescu a fost redusă

Răzvan Lucescu și PAOK au făcut apel la Comisia de Disciplină și au avut câștig de cauză.

Comisia de Disciplină din Grecia a decis reducerea pedepsei lui Răzvan Lucescu, după incidentele de la meciul AEK Atena – PAOK Salonic. Conform Metrosport, tehnicianului român i-a fost redusă pedeapsa la o lună și 15 zile, din cele 4 luni primite inițial

”Admite formal și parțial în fond contestația lui Răzvan Lucescu, antrenor al echipei PAOK, împotriva deciziei numărul 761/2024 a Comisiei de Disciplină. Aplică contestatarului a) o pedeapsă bănească de zece mii (10.000) euro și b) pedeapsa cu interzicerea accesului pe terenul de joc și în vestiar pe o perioadă de o (1) lună și cincisprezece (15) zile”, se arată în decizia Comisiei de Apel, potrivit Fanatik.ro.

Antrenorul român a primit și o amendă de 15.000 de euro, la fel ca fiecare membru al staff-ului său, iar acesta a făcut apel, în speranța că pedeapsa sa va fi redusă sau chiar anulată.

Citește și: A divorțat Pep Guardiola?

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...