Asistând la un adevărat „purgatoriu” în societatea noastră, al clasei diriguitoare, considerat după unii comentatori „a treia re(așezare)” socio-politică după cea produsă în ’89, în speranța că, după ispășire, ne vom devota cu adevărat și cu mai mare responsabilitate adevăratelor probleme, majore, care au determinat: evadarea în lumea largă a peste 6 mil. concetățeni (o întreagă țară!); importul a 70-80% din producția agroalimentară necesară traiului; eșuarea în domeniul sănătății, învățământului, justiției ș.a; lipsa aproape totală a culturii civice care conduce la a-ți desemna diriguitori cărora nu le cunoști bine nici măcar numele ș.a. Cu alte cuvinte ne vom trezi la realitățile unei lumi în permanentă dezvoltare, în competiția a tot felul de interese, neașezată încă (probabil niciodată ), cu tunetele atomice la hotare.
Purgatoriul la care mă refer, „stadiu de purificare”, de suferință trecătoare , am putea să-l identificăm prin declarațiile a aproape tuturor beligeranților: „am înțeles semnalul”, „ne vom schimba agenda”, „vom reanaliza, revedea, reforma, repara, recâștiga”, unele formațiuni s-au decapitat, sugerând o regenerare. Undele „cutremurului” să sperăm că vor trece, având beneficiul unor concluzii necesare, unele chiar impunându-se! În acest context, doresc să aduc pe „ordinea de zi” a noii administrații o problemă majoră, cu rădăcini istorice, într-o țară căreia i-a lăsat bunul Dumnezeu o moștenire de peste 14 mil. ha pământ pentru agricultură. Propun, în locul „Legii arendei”, amintită în ediția trecută, aflată în Parlament, promovată de o așa zisă „Alianță pentru Agricultură și Cooperare”, cu subtilități imorale pentru însușirea pământului, să fie introdusă, cu dezbaterile de rigoare, Legea pentru organizarea și funcționarea Pieței Funciare, în vederea sporirii performanțelor pământului românesc prin comasări la dimensiunile fermelor viabile specializate pe culturi; pentru protecția identității naționale a pământului; pentru crearea Clasei Mijlocii și consolidarea satului românesc, despre faptul că a produs și încă produce numai la 50-60% din potențial, comparativ cu nivelul la care a ajuns agricultura vestică, cu care am intrat efectiv în competiție în cadrul PAC și UE.
Încă din 1990, printr-un studiu bazat pe analizele unor mari agronomi și economiști ai trecutului (vezi Ionescu Șișești, Madgearu ș.a.) care au arătat cauzele neperformanței pământului românesc – respectiv exploatarea parcelară, pulverizarea în mici proprietăți, am elaborat și înmânat puternicilor zilei de atunci o documentație cu soluții de a folosi prilejul decolectivizării agriculturii, evitând revenirea la pulverizare (Legea 18/’91) și trecerea direct la constituirea unei clase mijlocii, cu o primă generație de fermieri privați. Ar fi urmat ca marile ferme (din CAP și IAS) de sute și mii de hectare, în funcție de cultură, să fie partajate în ferme cu suprafețe mijlocii, dovedite viabile, în agricultura vestică, la fiecare cultură: 200-300 ha la cultura mare (grâu, porumb etc), 10-20 ha la fermele horticole, pomi, vie. Toate acestea, trecute în administrarea unor specialiști cu experiență, disponibilizați din unitățile socialiste desființate. Aceștia ar fi urmat să devină prima generație de proprietari ai unor suprafețe la dimensiuni pretabile să fie lucrate mecanizat și osatura Clasei mijlocii în satele noastre.
Cu siguranță, câteva sute sau mii, nu ar mai fi evadat să își caute locuri de muncă peste mări și țări. Reconstituirea drepturilor micilor proprietari din cuprinsul fermelor constituite, după această soluție, urmând să fie valorică, după o metodologie reglementată, în sarcina noilor proprietari – fermieri. Investigând într-o fermă virtuală, de 15 ha, partajată dintr-o fermă de 200 ha a unei CAP de pe Valea Dâmboviței, am identificat 50 proprietari, cu suprafețe între 2000 – 3000 mp. Nu s-a agreat soluția propusă, s-a urmat Legea 18/’91, după care pe câte un rând, cu spaliere (?!), au fost reîmproprietărite câte 3 persoane (?!). A urmat defrișarea pomilor și… evadarea! Soluția ? Câte un „purgatoriu” la fiecare generație?! O particularitate a retrocedării pe baza legii 18/’91 a terenurilor din zonele plane, arabile, a condus la următoarea situație, cu multe inechități mascate: marile exploatații de sute și mii de hectare, numai 10% se constituie în proprietăți ale arendașilor; restul de 90% sunt proprietăți private, cu plata impozitelor, în mare parte de proprietari care primesc venituri mult mai mici chiar decât plata APIA, în euro/ha, încasată de arendași. Detalii despre toate acestea și cu deosebire despre Piața funciară, în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. De la „Frumosul de Voineşti”, la o frumoasă crainică a Televiziunii Române
Citește și Pastila de frumos. „Umbre – perene” în peisajul natural românesc
0 Comentarii