În tabletele mele dulci-amare am scris de multe ori în ultimii ani că numărul românilor care suferă de buimăceală cronică, un stadiu ce precede boala Alzheimer, este îngrijorător de mare. Văd asta zilnic la cabinet. Iar şansele ca, prin tratamentele date de specialişti, să poată fi readuşi în parametri normali la cap sunt foarte mici.
În relaţia mea cu pacienţii care-mi trec pragul cabinetului, mă comport firesc, fără ifose sau preţiozităţi. Glumesc, îi mai dojenesc atunci când aud cum se tratează cu fel şi fel de leacuri empirice de-a dreptul tembele, îi las să trăncăne câte în lună şi în stele, mă cobor sau mă ridic la mintea şi poziţia socială a fiecăruia.
…Recent am consultat un septuagenar căruia îi mai pâlpâie doar câţiva neuroni prin creierul ce seamănă cu un şvaiţer cu găuri mici acum, dar care se vor mări din lună în lună. Este orăşean, a venit îmbrăcat rezonabil, a lucrat într-un domeniu ce presupune pregătire serioasă. Se uită spre tine cu o privire care de-abia mai are ceva din sclipirea unui om viu. Are o suferinţă cutanată rebelă, dar nu gravă. I-am prescris o reţetă cu două unguente: unul petru seară, altul pentru dimineaţă. Nimic de înghiţit sau injectabil, fără alte restricţii greu de reţinut.
S-a dus la farmacie, le-a cumpărat, i s-a explicat şi acolo cum şi când să se ungă, dar a plecat mai buimac decât a intrat. A revenit la noi peste trei zile: „Dom’ doctor, io n-am înţeles ce să fac cu unsorile astea. Aşa suntem noi, unii ardeleni: mai grei de cap”. I-am repetat calm încă de câteva ori, dădea din cap şi repeta: „Deci, seara şi dimineaţa”. A ieşit, dar după cinci minute s-a întors: „Vreau să vă spun o poezie: Bine-i, Doamne, când te f…,/ Dai din c… şi strângi din dinţi,/ Obiceiul din părinţi”.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Corpul medical, Napoleon şi Waterloo
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Din tolba cu amintiri
0 Comentarii