La distanță de trei luni după cutremurul din 4 martie 1977, am susținut la București examenul dur de admitere în secundariatul ce urma să-mi asigure statutul de medic specialist. Am ales dermatologia la sfatul unor confrați mai vârstnici: patologia cutanată este imensă, pacienți vei avea cu duiumul, riscul de malpraxis este nesemnificativ, urgențele mari sunt puține, iar în gărzile de noapte medicul este rar sculat, spre deosebire de ce se întâmplă în medicina internă, cardiologie sau chirurgie.
Tot la sfatul unor prieteni ziariști am devenit peste noapte publicist: „Ai văzut așa de multe cazuri, ești un bun povestitor, dar vorbele zboară, scrisul rămâne”. Din 1994 și până azi am publicat în cotidianul „Argeșul” în jur de 2.500 de tablete, adunate în 12 volume. Din motive diverse, cu siguranță nu și-au găsit locul în presă multe din poveștile de râsu’-plânsu’ auzite și văzute la cabinet.
- În 1978, secundar fiind, eram de gardă alături de un medic primar la Spitalul Nr. 10 Berceni – Clinica de Dermatologie. S-a prezentat un bărbat tânăr cu o erupție generalizată de urticarie acută. Când s-a dezbrăcat total am văzut ceva care ne-a făcut să ne crucim: înfipt în pielea penisului avea un inel metalic cât o verighetă, de care atârna un lăcățel de 2/2 centimetri! Era metoda prin care o nevastă extrem de geloasă, dar și căpiată, era sigură că, plecat de acasă, nu ar putea avea o relație sexuală extraconjugală. Cheia era tot timpul numai la ea.
- 1982. Devenisem specialist și, într-o noapte, când asiguram garda pentru Secția de Dermatologie de la Pitești, am fost chemat de urgență la un salon de femei, cu opt paturi. O țărancă septuagenară care era internată, într-o criză de nebunie, cu un cuțit mare în mână le amenința pe celelelte femei că le omoară. Fără teamă, m-am apropiat de patul ei și am întrebat-o dacă știe cine sunt. M-a privit năucă și a grăit: „Cum să nu știu eu, părinte, cine sunteți?!” A derutat-o barba mea și, spășită, mi-a întins cuțitul.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Căderea la pace
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. O suferinţă intratabilă: boala oaselor de sticlă
0 Comentarii