Web Analytics
scris joi, 17.10.2024

Alina Gorghiu: „O zi la Chișinău. Un oraș cu aer european!”

Alina Gorghiu, ministra Justiției și președinta PNL Argeș, a semnat joi, 17 octombrie, alături de Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției din republica Moldova, Planul comun de acțiuni în domeniul justiției al celor două ministere pentru perioada 2025-2027.

Alina Gorghiu: „O zi la Chișinău. Un oraș cu aer european!”

Citește și: Liberalii şi-au depus listele de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor

„Prioritatea pentru următorii 3 ani este acordarea sprijinului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Racordarea legislației din Republica Moldova la acquis-ul UE este focusul noului plan. Trimitem inclusiv experți pentru a ajuta cu orice problemă punctuală.

Tot astăzi a apărut noua ediție a Codexului Constituțional, volum în limba română care conține constituțiile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, a Republicii Moldova, a Regatului Unit și al Irlandei de Nord.

Specialiști precum Ștefan Deaconu, Elena Simina Tănăsescu, Robert Cazanciuc, Silviu Gabriel Barbu, Domnica Manole sau Ioan Muraru au lucrat la acest volum.

Este online pe site-ul Institutului pentru Politici și Reforme Europene din Republica Moldova, [0]=AT1SrQPjZvZGST9sgzfbAf-ULYSKoW8lZlGkgNteJ-5IjgOjtLTUDgAy2hVq4gV7dtzwNz6uUEdk-gEiKxcqcJo32cU1bH_QiHS6rc0BMRGXXEOlfciX58XlrSsEq6vbU0Kilui8ObPIlu05vQbXUndWmHc88qyBF8coX4xQZM2oMBjhjyXxIiaDpDjsKhE0sA" target="_blank" rel="noreferrer noopener">ipre.md.

În curând, va fi disponibil și pe site-ul Ministerului Justiției din România.

Am discutat și despre cooperarea noastră în domeniul administrării bunurilor provenite din infracțiuni. Republica Moldova transmite un număr important de cereri către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate din România. Anul trecut am identificat 100 de autovehicule, 49 de conturi bancare, 2597 de bunuri imobile.

Acordăm atenție procesului de digitalizare și redobândirii cetățeniei române în cazul românilor de peste Prut.

Din 2010 până în prezent, am aprobat 756.657 de cereri de cetățenie provenite din Republica Moldova și numărul crește de la o zi la alta! La 15 octombrie mai erau 106.447 de cereri de cetățenie pe rol.

Întâlniri foarte bune am avut astăzi și cu președintele Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova, dl Sergiu Caraman, cu președinta interimară a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, dna Stela Procopciuc și cu Procurorul General al Republicii Moldova, dl Ion Munteanu.

Sunt absolut convinsă că referendumul de la finalul săptămânii va atrage mulți cetățeni la vot. Va fi o decizie asumată a cetățenilor, pentru viitor” – a transmis Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...