scris luni, 26.08.2024

Masculinitatea toxică în acţiune

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 26 august

Cazul Tate este o exemplificare a modului în care funcţionează masculinitatea toxică, dar şi a gradului său de periculozitate socială. Andrew Tate, cetăţean în acelaşi timp american (după tată, Emory Tate, cunoscut ca un înaintaş al şahului afro-american) şi britanic (după mamă), fost campion mondial în kickboxing de patru ori între 2011 şi 2016 – în două asociaţii mondiale diferite, într-un sport care nu este, de fapt, unificat la nivel global – a ales în urmă cu şapte ani să se stabilească în România.De ce în România – pentru că era convins că la noi în ţară evoluţia moravurilor reflectată în disfuncţiile statului de drept sunt propice stilului său de viaţă. Poate şi faptul că este născut pe 1 decembrie să fi avut vreo influenţă, dar cu siguranţă stereotipul societăţii tradiţionale, presupus machiste, a fost principalul motiv. Ulterior, Tate a început să promoveze pe internet, în special pe reţelele sociale, ideea că în societăţi precum a noastră se pot forma bărbaţii în spiritul unei adevărate libertăţi personale, în special datorită diferenţelor culturale.

Tate şi-a câştigat notorietatea pe reţele sociale prin promovarea unui tip de masculinitate centrat pe violenţă, sexism sau homofobie. Aşa cum a dovedit rolul său în declanşarea violenţelor de la Southport de la sfârşitul lunii iulie, de la promovarea stereotipului bărbatului dominant şi al femeii suspuse până la extremismul politic violent este doar un pas. Pe de altă parte, atitudinea sa faţă de femei, profund şi asumat misogină, s-a tradus şi prin acţiunile care au pus – cum dovedeşte şi noul caz investigat acum de DIICOT – multe femei într-o postură degradantă.

Revenind la titlul acestui articol, teoria masculinităţii toxice nu susţine nici pe departe că bărbaţii sunt toxici ori că masculinitatea în sine este toxică, ci se referă la asumarea ideologică a unor atitudini machiste, sexiste, homofobe şi, în final, extremiste. Aceste atitudini au însă la bază stereotipurile bărbatului „tradiţional” al cărui rol trebuie să fie dominant într-o societate sănătoasă. Masculinitatea devine toxică atunci când impune ca regulă de organizare socială şi societală teza superiorităţii naturale şi religioase a băieţilor în raport cu fetele şi normalizează agresivitatea ca trăsătură masculină necesară. Pornind de la aşa zisa înţelepciune populară care decretează că „bărbatul trebuie să fie stăpânul casei” sau că „băieţii nu plâng niciodată”, această ideologie reacţionară sugerează că sensibilitatea şi emoţiile nu sunt adecvate pentru definirea unei masculinităţi autentice.

Pe o asemenea bază ideologică sunt justificate, ba chiar mitizate, conflictele dintre rolurile masculine şi feminine de tipul celor care se manifestă în familie din cauza stereotipurilor de gen care fac ca soţul şi soţia să aibă aşteptări diferite în ceea ce priveşte distribuţia responsabilităţilor domestice sau financiare. Aceste roluri, modelate de norme culturale, istorice şi sociale, duc inevitabil la tensiuni atunci când sunt exacerbate de manifestarea masculinităţii toxice. Când stereotipul de gen dominat impune modelul bărbaţilor puternici, autoritari şi invulnerabili care resping trăsăturile „feminine” precum empatia sau sensibilitatea, relaţiile de cuplu, din familie şi din societate în general sunt grav afectate.

Această formă de masculinitate are consecinţe negative atât în ceea ce priveşte formarea identităţii masculine, prin absolutizarea stereotipuri rigide de gen, cât şi în privinţa tipului relaţional, câtă vreme refuză intimitatea, legăturile sociale şi relaţiile interpersonale, mai ales cele dintre băieţi şi fete, iar mai apoi între bărbaţi şi femei. Iar când aceste relaţii se deteriorează apar şansele manifestării uneia din cele mai periculoase forme ale masculinităţii toxice, cea definită de aşa zisa mişcare incel.

Ideologiile de tip „incel” (un termen derivat din „involuntary celibate”, adică „celibat involuntar”) dau seama despre o mişcare online la care participă mai ales bărbaţi care se simt excluşi de la relaţiile romantice şi sexuale cu femei din cauza schimbării rolurilor de gen. Aceşti bărbaţi îşi exprimă adesea frustrarea şi resentimentele faţă de femei şi faţă de societate, ajungând să promoveze violenţa şi asasinatul ca forme de răzbunare.

Deşi Andrew Tate nu se identifică deschis cu incel, retorica sa trimite la unele din elementele centrale ale acestei ideologii, în special critica feminismului şi afirmarea inferiorităţii femeii în relaţia de cuplu şi în societate, promovarea masculinităţii „alfa” şi nu în ultimul rând audienţa sa în rândul tinerilor.

Citește și:

Ca urmare a popularităţii sale pe platformele de social media, unde are milioane de urmăritori, Andrew Tate are o influenţă semnificativă asupra unui număr mare de tineri, care se lasă seduşi de ideile şi de normele de comportament promovate, iar consecinţele sunt devastatoare. Combaterea influenţei lui Tate şi a altor figuri similare necesită educaţie, conştientizare şi promovarea unor modele alternative de masculinitate care să fie mai incluzive şi mai constructive. Dar cine este interesat de o astfel de politică publică în România?

Articol preluat din ziarul Bursa.ro