Peste 14,5 ha, pământul României - fondul funciar - din care 10 mil. ha teren arabil, așezat de Dumnezeu la adăpostul unor munți semeți, țară dăruită cu toate formele de relief alcătuite într-o rețea de ape care se scurg prin imensele câmpii către Dunăre și marea cea mare.
„Veșnicia s-a născut la sat”; după fundamentările sociologice ale lui Liviu Rebreanu, consemnate în discursul de recepție în Academia Română, toată suflarea românească își are origini țărănești, undeva în bunici și stră-străbunici. Pământul românesc, după statisticile actuale, este administrat de 2.862 comune și 13.285 sate. Mi-am petrecut copilăria în satul românesc interbelic, cu toate tarele și lipsurile lui. Mă îngrijorează semnalele de dispariție treptată a unora, de depopulare, de terenurile lăsate în părăsire. Mă situez însă de partea cealaltă, a speranței că aceste meleaguri vor înflori veșnic, generație după generație, având asigurată mândria de a ne bucura că șiruri de distincții-medalii vor împodobi pieptuile unor tineri vajnici și frumoși – precum, în prezent, la Olimpiadă. Iată de ce, în rândurile de față, nu mă voi referi la marile probleme necesar a fi rezolvate în satele românești. Am în vedere aportul posibil al uriașei resurse umane formate din cei 40.022 consilieri locali și cei 1.338 consilieri județeni. Lăsând la o parte micimile noastre omenești de a-i folosi în tabere locale de pizmă, de ură, de lupte fără nicio chibzuință, doresc să prezint, chiar cu un exemplu personal, latura cealaltă a binelui, a frumosului, pe care acest eșalon comunitar, atât de numeros, o poate aduce. Nu am în vedere faptul că au și o mică retribuție. Exemplul pe care doresc să îl prezint… unul dintre cei 40.000 se numește Cojan Grigore, consilier la Tg. Cărbunești, Gorj, la care fosta mea comună, Pojogeni, este atașată.
În ultimii doi ani, într-un microbuz cu 20 locuri, de care dispun, a reușit să aducă la Pitești consăteni, foștii mei vecini. Anul acesta au admirat Simfonia Lalelelor. Lucru esențial pe care însă îl remarc este atitudinea consilierului Cojan Grigore față de localul fostei școli primare din satul Cerătu, în care am aflat lumina slovei. Lăsat în părăsire de câțiva ani, a luat inițiativa organizării unui muzeu în cinstea ctitorului clădirii școlii din 1920, învățătorul Ion D. Isac. Mă gândesc că acest eșalon, cel mai apropiat de rădăcina satelor noastre, ar putea constitui legătura dintre cei născuți dar plecați din locurile natale, între trecut, cu alte cuvinte, și actualitatea satelor, în folos reciproc. În afara materialelor asigurate pentru organizarea muzeului, între altele, terenul didactic al fostei școli, acum devenit al muzeului, va beneficia în toamnă de o colecție de pomi și arbuști fructiferi formați în Argeș.
Am prezentat un simplu exemplu, dar acestea sunt numeroase și diverse. Nu cunosc dacă în sate consilierii au o anumită responsabilitate teritorială. Dar aceasta s-ar putea manifesta în diverse inițiative; una dintre ele ar fi înnobilarea marginilor drumurilor, în mod unitar, cu anumite specii ornamentale, magnolii, trandafiri, cireși etc. Nu mai spun că ar fi ochiul cel mai avizat, zilnic, permanent, care să constate starea de întreținere a drumurilor, șanțurilor, podețelor, locurilor de joacă etc. Multe lucruri nu trebuie numai constatate însă de consilieri, ci chiar rezolvate, marea problemă a mentalității noastre, greu de depășit. Uitasem să subliniez, numai aparent – un amănunt, prezent în majoritatea comunelor noastre: micile monumente în amintirea ostașilor căzuți în Primul Război Mondial. Cele două tunuri care îl străjuiesc pe un delușor din Pogojeni au fost aduse în starea de a fi admirate – tot de către consilierul Cojan. Ar fi încă un obiectiv, dintre cele ce țin de veșnicia satelor, pe care și-l pot asuma tinerii noștri consilieri. Să le dea Dumnezeu gânduri și acțiuni bune!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Document de interes major
Citește și Pastila de frumos. Să fie Kyoto?
0 Comentarii