Web Analytics
scris miercuri, 31.07.2024

Cum s-a predat justiţia statului subteran?

S-a predat. De bună voie. Nesilită de nimeni. Ea nu a fost confiscată, adică „luată cu japca”, aşa cum se spune. Iar când spun cuvântul „justiţie”, mă gândesc fie doar la judecători, singurii care au deciziile în pix, fie la cei trei parteneri ai actului de justiţie, dacă includ aici, aşa cum este normal într-un stat democratic, pe picior de egalitate şi pe procurori şi pe avocaţi. În orice accepţiune însă, repet şi susţin că justiţia s-a pus de bună voie la dispoziţia statului subteran.

Cum s-a predat justiţia statului subteran?

Cazul grupului criminal organizat, condus de generalul negru, Florian Coldea, secondat de generalul „câmpului tactic”, Dumitru Dumbravă, şi asistat de mai mulţi avocaţi, între care Trăilă şi Stoica, a întins pur şi simplu o plasă în care au intrat în mod voluntar aşa-zişii participanţi ai actului de dreptate. Judecători, procurori, avocaţi. Şi totul s-a produs sub protecţia parlamentarilor corupţi, material şi moral şi jurnaliştilor corupţi material şi moral. Cum s-a întâmplat?

Originile acestui fenomen, care a explodat literalmente sub mandatul lui Traian Băsescu şi s-a consolidat în cei 10 ani ai mandatului Iohannis, se află în trecutul aşa-numitului „stat supus dictaturii proletariatului”, când participanţii la procesele civile şi penale reprezentau aşa numitul „braţ juridic al dictaturii proletariatului”. De altfel, în cei mai mulţi ani de dinainte de 1989, înscrierea la facultăţile de drept din România se făcea în baza unui dosar politic avizat de Securitate şi apoi aprobat de partid. În decembrie 1989, când teoretic am putea marca punctul de start al statului de drept, activiştii acestuia pe frontul juridic erau cei mai mulţi persoane compromise, identificate într-o măsură mai mare sau mai mică cu sistemul.

Aud astăzi numeroase comentarii pe posturile de televiziune ale unor analişti rău intenţionaţi sau induşi în eroare, prin care se susţine teza conform căreia judecătorii, procurorii şi avocaţii ar fi căzut victime statului subteran. Este fals. Cei care s-au umplut de păcate în aceşti ani nu sunt nici victime şi nici unelte, ci pur şi simplu părţi componente ale statului subteran.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, iată pe scurt ce s-ar fi putut întâmpla: 1. Când sub pretextul combaterii corupţiei declarată drept „pericol la siguranţa naţională”, printr-un document CSAT – care, constituţional, nu are absolut nicio valoare juridică – judecătorii şi procurorii au fost, rând pe rând, chemaţi în locaţii SRI pentru a fi instruiţi cum să execute comenzile statului subteran, ei dacă ar fi vrut să rămână independenţi ar fi trebuit ca dintr-un gest reflex să refuze să se prezinte acolo într-o poziţie de drepţi. Şi să denunţe public acest gest de siluire a justiţiei săvârşit de SRI sub comanda Maior-Coldea şi apoi Hellvig-Coldea. Aceştia însă nu au protestat nici separat, nici colectiv. Pur şi simplu s-au executat. Oare de ce?

Se spune că judecătorii şi procurorii ar fi fost şantajaţi. Şi fără doar şi poate, ei au fost urmăriţi şi monitorizaţi în fel şi chip nu numai prin serviciul secret al Ministerului Justiţiei. Problema este însă că cei care i-au monitorizat au avut în „lucru” numeroşi participanţi corupţi până în măduva oaselor la aşa-numitul „act de justiţie”. Judecători, procurori şi avocaţi, care îşi petreceau viaţa în desfrâu, ştiind foarte bine că există un sistem care îi va proteja. Iar sistemul i-a protejat. Cu condiţia ca ei să se execute întocmai şi la timp. Şi doar când cineva ieşea din front, era şantajat şi, la nevoie, executat. În rest, tovarăşii judecători şi procurori s-au supus de bunăvoie. Iar CSM, alcătuit de personaje la fel de negative, sau chiar mai negative, nu a sărit în niciun fel la luptă pentru a proteja sistemul.

Citește și:

Au existat în acest sens bileţele roz, cum sunt cele vânturate ameninţător de Traian Băsescu, în scopul de a denunţa pretinse imixtiuni în actiul de justiţie, săvârşite de Călin Popescu Tăriceanu, când acesta era premier. Au existat bileţele galbene, cele cu care se prezenta generalul Dumitru Dumbravă în justiţie la judecători pentru a-i transforma în câmp tactic, şi care cuprindeau pur şi simplu verdictele pe care aceştia urmau să le dea. Au existat şi bileţele albe, din care reieşea că cei care urmau să fie condamnaţi erau vinovaţi, indiferent de probele existente la dosar, iar cei care urmau să fie găsiţi nevinovaţi erau nevinovaţi, indiferent de respectivele probe. Judecătorii au acceptat senini aceste bileţele şi s-au executat. Au existat şi alte bileţele, care sintetizau culpe reale sau pretinse ale judecătorilor Curţii Constituţionale, care trebuiau eliminaţi. Nimeni nu s-a opus acestor însemnări. A mai existat şi o întreagă bătălie, câştigată la mare scor de Traian Băsescu, împreună cu Coldea şi Kovesi, pe vremea existenţei „trinomului”, pentru componenţa celor două complete penale de la Înalta Curte. În final, cine trebuia să fie condamnat definitiv şi irevocabil era acolo executat. Şi este în continuare. Iar cine trebuie să scape, scapă.

În toate aceste operaţiuni, prin care justiţia a stat literalmente în genunchi, judecătorii, procurorii şi mulţi dintre avocaţi s-au comportat pur şi simplu ca participanţi la statul subteran. Astfel încât acum, degeaba se vaită şi degeaba aşteaptă să fie căinaţi de către reprezentanţii societăţii civile. Mult mai cinstit ar fi să iasă la rampă şi să spună ce şi cum.

Articol preluat din ziarul Bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită