Web Analytics
scris joi, 14.07.2011

„Sunt studenţi care nu ştiu să scrie decât cu majuscule”

# Declaraţie şoc a prorectorului Universităţii Piteşti, Ion Tabacu. În contextul rezultatelor dezastruoase obţinute anul acesta la Bac de către elevii argeşeni, prorectorul Universităţii Piteşti, Ion Tabacu, a declarat că instituţia în conducerea căreia se află intenţionează să organizeze în această vară consultaţii pentru cei care au picat examenul. Prorectorul spune că rezultatele respective afectează în mod direct Universitatea, în ce priveşte numărul celor care vor deveni studenţi, dar pornind de la acest fapt, Ion Tabacu a făcut şi o altă declaraţie, mai şocantă, legată de „dexterităţile” studenţilor la scris: „Numărul mic de absolvenţi de liceu ne afectează în mod direct. În condiţiile actuale, în care capacitatea noastră este numai pentru anul I de 4000 de studenţi, este practic imposibil să o acoperim cu absolvenţii de liceu care au promovat acum. Nu se pune problema încetării activităţii sau a blocării ei. Este doar o situaţie de moment care trebuie depăşită, cu atât mai mult cu cât noi am fost primii care am avertizat de fiecare dată că vin absolvenţi de liceu cu un nivel de pregătire foarte slab. Vă spun că sunt studenţi care nu ştiu să scrie decât cu majuscule. Dacă până acum, organizarea de astfel de consultaţii a fost doar o iniţiativă, acum a devenit o urgenţă”. (Adriana Gândilă)

„Sunt studenţi care nu ştiu să scrie decât cu majuscule”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...