Web Analytics
scris miercuri, 01.05.2024

Pastila de frumos. Şi totuşi, încotro?

Ne aflăm sub reverberațiile ediției de anul acesta a Simfoniei Lalelelor și mă simt obligat, așa cum am fost sortit să o fac în cursul îndelungatei existențe, să privesc mai profund la multitudinea de aspecte care o definesc. Nimic în lume nu este perfect, dar numai suficiența – bat-o vina! – ne împiedică să o căutăm permanent! Majoritatea dintre noi, piteștenii, argeșenii, care o iubim, inclusiv cei care an de an se străduiesc, depun eforturi să o organizeze cât mai bine, cum este și normal, după o scurtă reculegere reiau șirul activităților curente, fiecare conform „fișei postului” său. Așa a fost să fie, relația mea cu Simfonia este unică, singulară și am rugămintea să-mi acordați circumstanțele de rigoare, cunoscând atitudinea mea dintotdeauna: dușman al sintagmei „merge și așa”! Ce mai vrea și ăsta?

Pastila de frumos. Şi totuşi, încotro?

Ediția de anul acesta a fost, din multe puncte de vedere, mai reușită, comparativ cu cele anterioare. S-au depus eforturi. Nu mă voi referi la principala limită dovedită în cele 3 zile: accesul auto și chiar pietonal, parcările… Cu toate greutățile, soluții vor trebui căutate. De pe acum! Afară, au fost plantați, mai mult decât oricând, 200.000 bulbi, din 90 de varietăți de lalele, pe cele 22 ha cât are Lunca Argeșului. Dar, atenție, la câțiva kilometri, la Pătroaia-Dâmbovița, pe 3,5 ha, într-o expoziție tehnică și de agrement, mecanizat, au fost plantați 1,6 milioane bulbi din 583 varietăți de lalele, de către un intreprinzător privat. O Colecție Națională de lalele, pentru viitor, în „Orașul lalelelor”, se impune cu necesitate.

Mă voi opri, cu precădere, asupra Expoziției de Flori, plante de apartament și dendrologice, în fapt, esența Simfoniei. În cazul fiecărui stand trebuie ca realizatorul lui să ne facă o propunere, să ne provoace o întrebare și diverse supoziții, devenind părtași la creație. Standul, o mică operă de artă. Fiecare plantă, floare, așezată la locul ei, în funcție de culoare, conformație, în cadrul ansamblului general. Totul în liniște desăvârșită, în meditație, ca într-o catedrală! După vizită să ai determinarea, o repet mereu, gândurilor unei eleve de 16 ani, consemnate în „Cartea de impresii” a primei ediții, din 1978. „Am descoperit astăzi, pentru prima dată în viața mea, o lume mirifică de flori, de culori, de plante ornamentale, cu mare măiestrie prezentate. Plec de la această expoziție mai bogată, liniștită, cu gânduri înalte și curate”. Îi rog pe cei care au vizitat Expoziția de anul acesta dacă pot exprima o asemenea trăire. În ce mă privește, nu! Cu toate că a fost reușită, în felul ei!

Voi fi mai limpede asupra genului în care ar trebui, după convingerea mea, menținută și continuată Simfonia, pornind de la conceptul primelor ediții (care i-au adus notorietatea și perenitatea), aducând în discuție un lucru aparent minor, dar de esență: denumirea de Festival în ultimele ediții în fața Simfoniei?! De ce? Simfonia lalelelor este o entitate unică, un gen aparte, este o Simfonie! De ce să o coborâm în categoria Festivalului țuicii, Festivalului Covrigului cu ou, Festivalul zacuscăi, ș.a.? Nu s-a folosit niciodată formularea „Începe Festivalul Simfonia…; S-a folosit „Începe Simfonia Lalelelor!” Introducerea chiar cu insistență a termenului „festival” are o motivație și în acest punct rezidă analiza de fond pe care o propun, spre meditație responsabilă și decizie. Nu se va putea renunța la elementele colaterale care au agrementat-o, ducând-o la grandoarea la care a ajuns; convingerea mea este, însă, că Piteștiul, în avansarea sa, are nevoie de o manifestare adresată cu prioritate spiritului, de ce să ne ferim a o considera și menține elitistă? Se afirmă a fi „pentru toate gusturile” (le oferă „Zilele Piteștiului”, „Zavaidoc”, „Toamna piteșteană” ș.a.); doresc o Simfonie a Lalelelor „pentru toți”, dar pentru „un singur gust” – al spiritului și înălțării gândurilor către frumos și omenie, fără „sunetele false” detectate de Gabriel Lixandru în ediția trecută a „Jurnalului de Argeș”! Sau, conform lui Marin Ioniță în 2012, „Să îngenunchem și să cerem binecuvântarea florilor, ca să ne putem purifica și tămădui de toate bolile vanității și orbului orgoliu, în luptele noastre pentru interese și putere…”
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Adevăratul soclu

Citește și Pastila de frumos. Simpozion tehnico-ştiinţific al celei de-a 47-a ediţii a Simfoniei Lalelelor, 19.04.2024

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită